03:49:11 27.04.2024
Stiri

Propunerea unui fost deputat pentru denumirea coaliției dintre PSRM și PD, nerecunoscută oficial: „Variantul proprezidențial socialisto-democrat”

Politică 04.03.2020 09:00 Vizualizări1864 Autor: Ziarul National
Propunerea unui fost deputat pentru denumirea coaliției dintre PSRM și PD, nerecunoscută oficial: „Variantul proprezidențial socialisto-democrat”


Deși votează orchestrat proiectele de legi în Parlament, resping unanim propunerile opoziției și cad de-acord asupra numirilor operate în fruntea instituțiilor de stat, socialiștii și democrații refuză să recunoască oficial că au format o coaliție de guvernare în Parlament.

Fostul deputat Vadim Pistrinciuc este de părere că această coaliție este convenită încă din vara trecută, când socialiștii erau la guvernare împreună cu Blocul „ACUM”.

„Observ cu îngrijorare chinurile facerii unei coaliții. Dar cum să zic, nu chiar facerii, ci chinurile denumirii. Ea (coaliția) este făcută demult, de prin vară, democrații și socialiștii au demis un guvern, au votat pentru altul, au votat miniștri, legi, scheme, și-au dat aranjamente, jurăminte și garanții. Chinurile țin de cuvinte. Cum să numești aceast aranjament politic, dacă nu coaliție? Cum să arăți că sunt un tot integru, dar oleacă nu. Trebuie un cuvânt plin, nici prea dur și nici prea slab, că fug membrii”, scrie Pistrinciuc pe Facebook, propunând câteva idei pentru denumirea coaliției din Parlament, după ce a „consultat dicționarele”.

O denumire „solemnă” poate fi aleasă din următoarele cuvinte, propune Pistrinciuc: clică, asociere, grupare, aglomerat, uniune, trust, holding, feudă, pact etc. Totodată, există și „variante mai din popor”: cuscrire, incuscrire, legământ, înțelegere, cohortă, pleiadă.

„Dar se poate pur și simplu: Variant. Variantul proprezidențial o votat un variant de credit. Sună foarte cunoscut, toți știu acest cuvânt, e un termen sincer, nimeni nu o să-și dea seama că e vorba de o coaliție sau alianță. Așa, un variant social-politic, un aranajament. Variantul socialisto-democrat, a votat bugetul și cateva varianturi mai puțin importante”, ironizează fostul deputat.

Menționăm că tot mai mulți politicieni declară în spațiul public că o coaliție dintre democrați și socialiști ar urma să fie oficializată, iar PD-ului condus de Pavel Filip ar urma să-i revină conducerea a patru ministere.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md