05:55:44 26.04.2024
Stiri

Cauţi o OCUPAŢIE nobilă în Chişinău? Acest anunţ ar putea să te intereseze

Social 24.08.2015 19:43 Vizualizări2487 Autor: Ziarul National
Cauţi o OCUPAŢIE nobilă în Chişinău? Acest anunţ ar putea să te intereseze
Poză simbol


În municipiul Chişinău se desfăşoară acum o campanie de recrutare a asistenţilor parentali cu genericul „Fiecare copil are nevoie de o familie!”, lansată de CCF Moldova, în parteneriat cu Direcția municipală pentru protecția drepturilor copilului.

Ideea acestei campanii este de a promova cât mai larg un serviciu extrem de necesar pentru municipiul Chişinău şi întreaga ţară – un serviciu care anual salvează mulţi copiii abandonaţi care riscă să ajungă în internate sau în stradă, sau care astăzi stau în orfelinate şi visează la o familie.

Campania presupune mobilizarea activă a administrației publice locale din cele 18 comune ale municipiului Chișinău, instituțiile de stat și cele private, actorii comunitari şi asistenții parentali profesioniști care deja activează în cadrul serviciului de asistență parentală şi care sunt principalii transmiţători ai practicilor pozitive către publicul larg.

Posterele care încurajează locuitorii capitalei să devină asistenţi parentali profesionişti au fost plasate în troleibuze, în locuri publice, în cadrul Direcțiilor sectoriale de protecţie a copilului, primării, biserici, puncte medicale, magazine, școli, grădinițe etc.

Organizatorii campaniei îşi propun să recruteze cât mai mulți solicitanți pentru această profesie nobilă – de a fi în rol de părinte. Vor fi selectaţi cei mai potriviți asistenți parentali pentru copiii care astăzi au nevoie de grijă şi dragoste familială.

Asistentul parental profesionisteste persoana care prestează acest serviciu la propriul său domiciliu, oferind copiilor îngrijirea şi afecţiunea de care au nevoie. Munca sa este una netradiţională, cu un orar de 24 din 24 ore, fără zile de odihnă sau concediu, însă care aduce satisfacție, pentru că schimbă destine şi sorţi ale multor copii.

În municipiul Chișinău, Serviciul de asistență parentală profesionistă activează de 15 ani. Astăzi 39 de asistenți parentali profesioniști au în îngrijire copii. Unii dintre asistenții parentali au o experienţă avansată, prin ei trecând deja al 9-lea copil.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md