05:24:33 27.04.2024
Stiri

ANUNŢ despre produsele MADE in CHINA pe care le cumpără toţi. Tu ce ai CUMPĂRAT în ultimul timp?

Știri 01.02.2020 09:20 Vizualizări1959 Autor: Ziarul National
ANUNŢ despre produsele MADE in CHINA pe care le cumpără toţi. Tu ce ai CUMPĂRAT în ultimul timp?


Potrivit experţilor în domeniul medical, riscul de a contracta noul coronavirus prin intermediul mărfurilor şi produselor având ca ţară de origine China, este unul extrem de mic, anunţă Autoritatea Naţională pentru Proteecţia Consumatorilor într-un comunicat, transmite descopera.ro.

Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Eduardt Cozminschi, preşedinte, şi Mihaela Irina Ionescu, secretar general, au participat la întâlnirea de lucru a comitetului interministerial pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus.

În urma studiilor efectuate, s-a demonstrat că durata de viaţă a virusului, în afara corpului uman, este de doar 24 de ore, în timp ce transportul port-to-port a unui container cu mărfuri, din China până în România, durează, în medie, între 30 şi 35 de zile.

Având în vedere aceste elemente, confirmate de specialişti, ANPC îi asigură pe consumatori că, în mod real, nu există riscul contaminării cu noul coronavirus, prin intermediul diverselor produse (jucării, haine etc.) care provin din China.

Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş este dotat cu toate kit-urile necesare diagnosticării rapide a infecţiilor cu coronavirus, în România nefiind confirmat niciun caz de îmbolnăvire cu acest virus, a anunţat Ministerul Sănătăţii (MS).

Joi, la sediul Ministerului Sănătăţii, a avut loc o nouă întâlnire a Comitetului interministerial pentru monitorizarea şi managementul potenţialelor infecţii cu noul coronavirus, format din specialişti.

S-a discutat despre stadiul situaţiei la nivel mondial a infecţiilor cu coronavirus.

„Specialiştii în boli infecţioase şi microbiologie au explicat că, deşi numărul cazurilor de infecţii cu coronavirus confirmate este în creştere deoarece a crescut şi capacitatea de diagnosticare, mortalitatea a scăzut sub 2%”, conform MS.

În acest context, se păstrează aceleaşi măsuri stabilite aeroporturi, cât şi pentru unităţile medicale sanitare desemnate pentru preluarea şi tratarea eventualelor cazuri.

„În prezent, Institutul Naţional de Boli Infecţioase Matei Balş este dotat cu toate kit-urile necesare diagnosticării rapide a infecţiilor de acest tip. În prezent, în România nu s-a confirmat niciun caz de infecţie cu coronavirus”, menţionează sursa citată.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md