Stiri
Probleme pentru PAS la Hânceşti. Organizaţia locală a formaţiunii Maiei Sandu NU o va sprijini pe Olesea Stamate la alegerile parlamentare noi din circumscripţia nr. 38
Partide/Comunicate
25.01.2020
11:59
3470
Autor: Ziarul National
Organizația orășenească Hâncești a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a luat decizia să nu o sprijine pe Olesea Stamate, candidatul propus de Maia Sandu la funcția de deputat în cadrul alegerilor parlamentare noi. Reprezentanţii PAS din Hânceşti mizează pe fostul deputat Grigore Cobzac, care a decis să fie candidat independent.
Anunţul a fost făcut pe Facebook de președintele Organizației orășenești PAS Hâncești, Marcel Petrușan.
„În urma noutăților de ieri apărute în presă, referitor la candidații de pe circumscripția 38, în calitate de președinte al Organizației orășenești PAS, trebuie să mă expun și eu. Noi, cei din Hâncești, permanent am mizat pe un principiu democratic în luarea deciziilor. Prin urmare, având candidatul desemnat de centru- d-na Stamate și un candidat membru PAS, înaintat de noi, d-nul Cobzac, am hotărât dilema prin vot. Unanim, colegii au ales candidatura d-nului Cobzac, pe care și îl vom susține”, a scris Petruşan.
De partea cealaltă, conducerea PAS afirmă că anterior Cobzac ar fi spus că nu intenţionează să candideze.
„În discuțiile cu conducerea partidului acesta a declarat că nu intenționează să candideze la aceste alegeri. Regretăm situația creată. PAS o va susține în continuare pe Olesea Stamate, desemnată în calitate de candidat de către Consiliul Politic Național PAS”, se arată într-un comunicat PAS.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
26.04.2024
15:35
605
Dodon, declarații halucinante despre „cel mai mare pericol” pentru R. Moldova. „Maia Sandu este cel mai mare pericol. Rușii nu voi intra în R. Moldova... Războiul poate fi declanșat doar de guvernarea de la Chișinău”
25.04.2024
11:55
932
VIDEO // Minut de reculegere în Parlament, în memoria victimelor foametei organizate de regimul sovietic în Basarabia: Deputații comuniști Constantin Starîș, Oleg Reidman, Inga Sibova și Diana Caraman au sfidat acțiunea de comemorare
24.04.2024
16:19
785
Blocul „Împreună” solicită autorităților să pună sub acuzare asociații politici și financiari ai grupului Șor
23.04.2024
13:51
1924
VIDEO // „Pobeda” lui Șor vrea să FEDERALIZEZE R. Moldova, iar limba de comunicare să fie RUSA: „Fiecare va avea drepturi, ÎMPUTERNICIRI. Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”
23.04.2024
12:59
893
PSDE a lansat Declarația privind condamnarea traseismului politic: „Propunem ca un candidat să piardă automat mandatul deținut, dacă părăsește partidul și să nu poată candida din nou pentru același mandat, dacă își schimbă partidul după alegeri”
22.04.2024
15:28
1016
Voronin vrea să fie din nou PREȘEDINTELE R. Moldova, înaintat de mai multe partide? „Să mai risc o dată? Nu pot spune nici da, nici nu acum”
22.04.2024
14:46
2138
Putin, taxat de un fost președinte interimar al R. Moldova, după ce s-a aliat cu fugarul Șor: „Să ajungi tu, „marele” Putin, să-ți pui nădejdea în Șor... trebuie să fii totalmente dezaxat...”
21.04.2024
17:50
2452
VIDEO // Kremlinul a demarat „OPERAȚIUNEA Pobeda” în R. Moldova, cu oligarhul Ilan Șor în AVANPOSTURI. „O țară întreagă i-a văzut pe TRĂDĂTORII de țară la Moscova. S-a creat blocul criminal organizat Victoria/ Pobeda”
19.04.2024
08:59
1475
Copreședintele Blocului „Împreună”, DETALII despre „Pactul pentru Europa”. Care sunt liniile roșii cu privire la cine poate și cine nu poate semna acest document
19.04.2024
11:14
2021
Socialistul Dodon a PĂRĂSIT R. Moldova: „Vor urma zile de liniște”
Top stiri
26.04.2024
19:50
514
VIDEO // Accident groaznic la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat, iar altele au fost transportate în stare gravă la spital. O mașină distrusă și un autocar răsturnat
26.04.2024
17:11
1323
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
26.04.2024
16:29
378
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
26.04.2024
15:40
383
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
26.04.2024
15:23
572
VIDEO // O femeie de la Cahul, reținută după ce a comandat asasinarea fostului soț: A cumpărat substanța cu care urma să fie otrăvit bărbatul și i-a promis 20 000 de euro unui killer, care s-a dovedit a fi un agent sub acoperire
26.04.2024
14:46
519
VIDEO // Moment emoționant în Parlament, cu ocazia Zilei Drapelului: „Străine pofte ne-au răpit/ Când via dulce, când ogorul,/ Dar nimeni nu a izbutit/ Din piept să smulgă Tricolorul”, au recitat copiii de la Geamăna
Actualitate
Descoperă
Actualitate
VIDEO // Accident groaznic la Căușeni: Cel puțin o persoană a decedat, iar altele au fost transportate în stare gravă la spital. O mașină distrusă și un autocar răsturnat
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
Punct de vedere NAȚIONAL
Meteo in Moldova