00:28:51 11.05.2024
Stiri

Care este în realitate PLANUL lui Putin. Pleacă de la Kremlin în 2024 sau e preşedinte pe viaţă?

Știri 16.01.2020 19:00 Vizualizări2073 Autor: Ziarul National
Care este în realitate PLANUL lui Putin. Pleacă de la Kremlin în 2024 sau e preşedinte pe viaţă?


Anunţul demisiei în bloc a Guvernului din Rusia i-a şocat chiar şi pe cei mai înverşunaţi observatori ai situaţiei politice la Kremlin. Cu câteva ore înainte, Vladimir Putin îşi anunţase planul de reforme, prin care succesorul său la preşedinţia ţării ar fi avut mai puţină putere, în timp ce Parlamentul Rusiei şi prim-ministrul ar fi beneficiat de mai multă influenţă.

Putin le-a mulţimit membrilor demisionari ai Parlamentului pentru munca depusă de aceştia, dar a menţionat faptul că „nu au fost rezolvate chiar toate chestiunile”.

În ultimii doi ani, procentajul de aprobare al lui Vladimir Putin a scăzut drastic, în special din cauza reformelor nepopulare ale pensiilor şi a economiei care a stagnat. De asemenea, anul 2019 a fost afectat de proteste faţă de alegerile locale, în timp ce opoziţia din Rusia şi-a exprimat nemulţumirea faţă de preşedinte şi de politicienii aflaţi la putere de prea mult timp.

Cu toate acestea, în timp ce detaliile exacte ale demisiei în bloc - iniţiată de premierul în funcţie şi fostul preşedinte Dmitry Medvedev - au fost dezvăluite, a fost clar faptul că acesta nu este un protest faţă de propunerile de reforme ale lui Vladimir Putin.

În comunicatul transmis de Guvern privind demisia, Medvedev a indicat faptul că demersul a avut loc pentru a-i uşura viaţa lui Putin.

Medvedev a declarat că preşedintele a prezentat un „număr de modificări fundamentale ale Constituţiei” şi că „în acest context, este clar faptul că noi, guvernul... ar trebui să îi oferim preşedintelui ţării oportunitatea de a lua toate deciziile necesare acestor modificări”.

Acele schimbări par să facă parte dintr-o redistribuire a puterii, oferind Parlamentului puterea de a numi un premier, care mai apoi va numi un cabinet pentru a fi aprobat de către Parlament. „În acest caz, preşedintele va fi obligat să îi numească, astfel că nu va mai avea dreptul de a respinge candidaţii aprobaţi de Parlament”, a declarat Putin.

Constituţia Rusiei interzice preşedintelui Putin să mai candideze pentru un nou mandat în 2024. Cu toate acestea, Putin ar putea deveni premier, la fel cum a făcut în 2008, atunci când a „făcut schimb de roluri” cu Medvedev timp de patru ani.

„Părerea mea este ca aceasta este o înţelegere între Putin şi Medvedev," a spus Valeriy Akimenko, analist politic din Rusia care lucrează pentru Centrul de Cercetare a Studiilor Conflictuale. „Medvedev nu a fost un personaj independent şi nu a făcut valuri împotriva lui Putin, în timpul mandatului său de preşedinte. După cum a fost cazul în 2008, s-ar părea că este vorba de o nouă înţelegere între ei doi”, a continuat analistul.

Totuşi, nu toţi analiştii cred că este inevitabil ca Putin să se „instaleze” din nou ca premier.

„Există zvonuri că Putin va conduce noul Consiliul de Securitate în loc să devină prim-ministru”, a declarat un alt analist pentru CNN. „Dacă acest lucru se întâmplă, este posibil ca el să aibă ultimul cuvânt. Nu va interesat de detalii tehnice, dar totul va fi sub controlul lui”.

De asemenea, Putin trimite şi un mesaj către restul ţărilor din lume. O mai mare influenţă a lui Putin în Rusia reprezintă o mai mare influenţă şi la nivel internaţional. Rusia este determinată să depună eforturi extraordinare pentru a acţiona în calitate de rival faţă de influenţa SUA şi de a le da mai multe bătăi de cap americanilor şi aliaţilor.

Ce modificări propune Putin pentru Constituţia Rusiei

  • În Rusia, Constituţia ar trebui să aibă prioritate faţă de legile internaţionale
  • Duma de Stat ar trebui să primească dreptul de aprobare a candidaturii premierului (preşedintele va avea dreptul de a respinge prim-ministrul), iar Duma de Stat va putea şi să aprobe candidaturile vicepremierilor şi miniştrilor federali
  • Persoanele care ocupă poziţii „importante pentru securitatea ţării” nu ar trebui să aibă cetăţenie sau rezidenţă în alte ţări.
  • Un candidat la prezidenţiale ar trebui să fi locuit în Rusie cel puţin 25 de ani consecutivi şi să nu aibă cetăţenie străină.
  • Consiliul Federaţiei Ruse va putea invita preşedintele să demită judecătorii federali, iar în unele cazuri, la propunerea preşedintelui, va avea dreptul să înlăture judecători de la Curtea Constituţională şi Curtea Supremă.
  • Liderii forţelor de ordine ar trebui numiţi de preşedinte în acord cu Consiliul Federaţiei Ruse.
  • Salariul minim nu va fi mai scăzut decât nivelul minim necesar pentru existenţă.
  • Consolidarea indexării regulate a pensiilor.
  • Consolidarea rolului guvernatorilor şi a Consiliului de Securitate.
  • Consolidarea rolului Curţii Constituţionale.

Bryan MacDonald, jurnalist pentru publicaţia finanţată de stat Russia Today, scrie că sugestia ca viitorii preşedinţi ai Rusiei să fi locuit timp de 25 de ani consecutivi în ţară şi fără să aibă paşaport străin sau permis de rezident în alt stat, ar duce la interzicerea multor candidaţi ai opoziţiei, care preferă o abordare occidentală, la prezidenţiale. Astfel, Alex Navalny, care a studiat în SUA, nu ar putea candida.

Este de remarcat faptul că, în timp ce jurnaliştii şi analiştii politici din Occident susţin că Vladimir Putin are de gând să rămână într-un fel sau altul la conducerea Rusiei, analiştii politici ruşi sunt de părere că acesta îşi pregăteşte, de fapt, ieşirea din funcţia de preşedinte şi lider al ţării.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

09.05.2024 08:45 Ziarul National Nicolae Enciu // 9 mai - simbol al un...

07.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Cine trage dintre no...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md