18:18:25 26.04.2024
Stiri

FOTO // Povestea de Crăciun a lui Șor, acum și la Taraclia

Știri 13.01.2020 12:20 Vizualizări1714 Autor: Ziarul National
FOTO // Povestea de Crăciun a lui Șor, acum și la Taraclia


Târgul de Crăciun din orașul Taraclia a devenit principala atracție a sărbătorilor din această iarnă în regiunea de sud a republiciii. Organizat la inițiativa fostului primar de Orhei, Ilan Șor, după modelul celui de la „Orheiland”, Târgul de la Taraclia este vizitat de locuitorii din toate raioanele din sudul R. Moldova, se arată într-un comunicat de presă al Partidului „ȘOR”.

Sursa citată precizează că oamenii vin cu întreaga familie pentru tobogane, caruseluri, patinoar, dar și pentru spectacolele pentru copii. Un tun de zăpadă, la fel ca cel care zilele trecute a adus fulgi la „Orheiland”, a ajuns ieri și la Taraclia.

Vizitatorii au avut parte de o atmosferă de iarnă adevărată, cu fulgi, miros de vin fiert și de bucate delicioase ale bucătăriei tradiționale bulgărești, dar și sute de luminițe de diferite culori. Copiii și chiar maturii s-au jucat în zăpadă până seara târziu și s-au bucurat de fulgii de nea care acopereau acoperișurile tarabelor, toboganele și chiar patinoarul.

Chiar dacă ieri nu a fost o zi de sărbătoare importantă în calendar, în piața din centrul orașului Taraclia s-a adunat foarte multă lume, atât din localitate cât și din alte orașe. Sărbătoarea a început cu parada păpușilor gigantice, care le-au prezentat copiilor, împreuna cu Moș Crăciun și Alba ca Zăpada, spectacolul „Aventura de Crăciun”. După aceasta, show-ul interactiv a continuat cu concursuri, cântece și jocuri.

Pe durata evenimentului, copiii s-au fotografiat alături de eroii îndrăgiți, iar artiștii le-au dat voie copiilor să îi tragă de barbă și de urechi și le-au strâns mâna.

Primarul orașului Taraclia, Veaceslav Lupov, a transmis unei mame cu șase copii din localitate o donație din partea Partidului „ȘOR” - o mașină de spălat, un aragaz și dulciuri și jucării copiilor, în cadrul proiectului „Dăruiește un vis”.

Evenimentul a continuat cu un fire show spectaculos, prezentat de Teatrul de foc „Sansara”.

„Orașul Taraclia are pentru prima dată un Târg de Crăciun, datorită noii conduceri a primăriei, care este din partea Partidului „ȘOR”. Târgul are o diversitate de atracții și, la fel ca la Orhei, toate sunt gratuite: tobogane de iarnă și patinoar, iar copiii se distrează la diverse caruseluri și urmăresc spectacolele cu animatori. De asemenea, este singurul loc din sudul țării transformat într-un adevărat basm de iarnă: sute de luminițe care luminează centrul orașului și multe figurine luminiscente ca decor pentru ședințe foto”, conchide sursa citată.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md