15:15:23 26.04.2024
Stiri

Opinie de la București: „Guvernul Chicu trebuie SĂ PLECE. Moțiunea de cenzură a „ACUM” și PD e obligatorie, puțini socialiști pot să nu o voteze. Cel de-al doilea mandat al lui Dodon e COMPROMIS deja”

Politică 26.12.2019 13:30 Vizualizări16732 Autor: Ziarul National
Opinie de la București: „Guvernul Chicu trebuie SĂ PLECE. Moțiunea de cenzură a „ACUM” și PD e obligatorie, puțini socialiști pot să nu o voteze. Cel de-al doilea mandat al lui Dodon e COMPROMIS deja”


Președintele Igor Dodon, cel care repetă în fiecare zi că R. Moldova trebuie să renunțe la geopolitică, ar închina definitiv, pe bucăți, R. Moldova Moscovei. De această părere este fostul consilier al președintelui Traian Băsescu, analistul politic Iulian Chifu, care s-a referit la faptul că Aeroportul Internațional Chișinău ar fi ajuns pe mâna rușilor cu suportul șefului statului.

„Igor Dodon clama renunțarea la geopolitică, alături de stăpânii săi de la Moscova, în timp ce făcea foarte pragmatic bani pentru propriul buzunar, profesând pe deplin geopolitica fundamentală și închinând definitiv, pe bucăți, R. Moldova Moscovei. Acum e aeroportul Chișinău, mâine e portul Giurgiulești, apoi poimâine viitorul aeroport civil de la Mărculești. Profund geopolitic, fără nicio rușine, fără a mai aștepta să treacă alegerile. Deși joacă scamatoriile cu bi-vectorialitatea, actuala putere instalată la Chișinău bate doar drumurile Moscovei și face afaceri doar pentru propășirea intereselor Rusiei lui Putin. Nicio suveranitate, niciun statalism, niciun naționalism moldovenist – apanajul lui Voronin, care nu și-a vândut niciodată statul și prerogativele la ruși! Doar ploconeală ieftină și vânzare de țară la bucată, sub diferite formule către ruși, cu reconstruirea R. Moldova federalizate sub alt nume - ca gubernie în noua Uniune Sovietică”, menționează Chifu.

În opinia acestuia, AIC nu înseamnă doar porțile principale de intrare în R. Moldova. „E singura poarta spre Transnistria, pe unde vin trupe speciale ruse, armamentul și echipamente rusești sau bani rusești spre zona separatistă. Ca și cum trupele de ocupație din stânga Nistrului nu ar fi rusești. Ca și cum un stat își abandonează avantajele strategice ocupantului! Igor Dodon a mers prea departe! A depășit orice limită acceptabilă propriului stat și propriului popor. A sărit calul și a ieșit definitiv din orice postura! Cred că a și realizat acest lucru, dar deja răul e făcut și valul s-a stârnit”.

Analistul politic a identificat și câteva soluții pentru ca situația să nu se înrăutățească.

„Guvernul Chicu trebuie să plece. E cel mai mic sacrificiu pe care-l poate face Igor Dodon astăzi. Moțiunea de cenzură a „ACUM” și PDM e obligatorie și cred că puțini socialiști pot să nu o voteze! Măcar cei proeuropeni, care vor să circule liber și să facă afaceri cu UE, sigur și cei moldoveniști, naționaliști, care țin la fărâma de suveranitate a statului R. Moldova, sunt virtuali votanți. Dacă prorușii cred că e un pas bun, îl vor seconda pe Dodon. Dar frică mi-e că nu va fi de ajuns! Valul a pornit și Igor Dodon plătește ceea ce a vrut. A vrut puterea absolută, a vrut atribuții executive, a vrut să tuteleze securitatea R. Moldova. Păi azi e singurul responsabil! Nu el tutelează SIS-ul? Unde sunt rapoartele privind perspectiva pierderii AIC? Nu el tutelează Consiliul Suprem de Securitate? Unde e ședința de urgență și măsurile pentru stoparea enormității pierderii controlului pe infrastructura strategică critică la ruși? Cine e singurul responsabil? Igor Dodon! El e responsabil, el e de vină, el nu a protejat interesele și securitatea R. Moldova!

Soluția e foarte simplă: hotărârea CSS care, din motive de securitate națională, suspendă concesiunea AIC și lansează anularea contractului în instanță, probând ce a făcut și ce nu a făcut investitorul concesionar. Asta stabilește instanța care decide și anularea contractului de concesiune. Și gata! Doar că Dodon nu trebuie să dea vina pe terți, când tema e la el în curte, la CSS. E și ocazia de recuperare a PD, care a votat Guvernul Chicu și a „ACUM” - care a votat atribuțiile executive ale lui Dodon pe securitate națională, și a PSRM - cât mai e din el partid național, care-și poate exclude și arunca pe geam trădătorii de neam și țară. Și, de ce nu, și a lui Dodon care-și poate recupera ce mai are din imaginea de președinte, chiar dacă al doilea său mandat e deja compromis”, a conchis Iulian Chifu într-un editorial pentru deschide.md.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md