17:01:38 26.04.2024
Stiri

SUA: Donald Trump a devenit al treilea președinte pus sub ACUZARE pentru „abuz de putere”. Liderul de la Casa Albă va fi judecat de Senat, unde republicanii au majoritate

Știri 19.12.2019 16:56 Vizualizări2037 Autor: Ziarul National
SUA: Donald Trump a devenit al treilea președinte pus sub ACUZARE pentru „abuz de putere”. Liderul de la Casa Albă va fi judecat de Senat, unde republicanii au majoritate


Preşedintele american Donald Trump a fost pus sub acuzare miercuri de Camera Reprezentanţilor pentru „abuz de putere” şi „obstrucţionarea Congresului”, devenind al treilea președinte din istoria SUA supus unei astfel de proceduri, după Andrew Johnson în 1868 și Bill Clinton în 1998, dar primul republican în această cauză. Votul deschide calea unui proces de destituire în Senat, unde Partidul Republican al lui Trump deține majoritatea și face improbabilă din punct de vedere politic o destituire din funcție.

Camera Reprezentanţilor, dominată de democraţi, s-a pronunţat în favoarea „impeachment-ului” miliardarului republican de 73 de ani pentru „abuz de putere”, cu 230 de voturi pentru şi 197 împotrivă, informează AFP, potrivit Agerpres.

Este sarcina Senatului acum să îl judece pe Trump, fără îndoială în ianuarie. Însă republicanii, care controlează camera superioară a Congresului, au intenţia fermă de a-l achita pe preşedintele lor.

„Preşedintele este încrezător că Senatul va restabili ordinea”, a reacţionat imediat Casa Albă. “El este pregătit pentru următoarele etape şi este încrezător în faptul că va fi total disculpat”, a adăugat Casa Albă.

Reacția lui Donald Trump

Decizia a venit într-un moment în care Trump era la tribuna unui miting de campanie la Battle Creek, în Michigan, la circa 1.000 de km de Washington.

Republican n-a fost niciodată mai unit ca acum. Democraţii încearcă să anuleze votul a zeci de milioane de americani”, a spus Donald Trump în timpul unei adunări în Michigan, imediat după încheierea votului.

Trump, al treilea președinte din istorie pus sub acuzare. Primii doi au fost achitați de Senat

Votul de miercuri seară din Camera Reprezentanţilor, care are loc cu mai puţin de un an până la scrutinul prezidenţial, este un moment istoric.

Doar alţi doi preşedinţi – Andrew Johnson în 1968 şi Bill Clinton în 1998 – au mai fost puşi sub acuzare, însă ambii au fost achitați de Senat. Republicanul Richard Nixon, aflat în centrul scandalului Watergate, a preferat să demisioneze în 1974 înainte de a fi supus unei astfel de proceduri.

De ce este acuzat Donald Trump?

Cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite, care intenţionează să obţină al doilea mandat de patru ani la alegerile din noiembrie 2020, este vizat de două capete de acuzare în vederea unei eventuale destituiri, şi anume de abuz de putere şi de obstrucţionarea activităţii Congresului, informează și Adevărul.

Donald Trump este acuzat că l-a şantajat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski în cursul unei discuţii telefonice purtate la 25 iulie.

Potrivit conversaţiei, preşedintele american i-a sugerat omologului său ucrainean, un novice în politică, să favorizeze deschiderea unei anchete de corupţie împotriva lui Hunter Biden, fiul fostului vicepreşedinte american Joe Biden, în schimbul prelungerii ajutorului militar şi unei vizite la Casa Albă. Ori Joe Biden se prefigurează a fi principalul contracandidat al lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Ce urmează?

Senatul urmează să ţină procesul sub supervizarea preşedintelui Curţii Supreme. Republicanii deţin 53 din cele 100 de mandate din Camera superioară a Congresului, iar destituirea unui președinte se face cu o majoritate de două treimi (super-majoritate). Procesul este așteptat a fi deschis cel mai probabil în ianuarie.

Procesul lui Bill Clinton a durat cinci săptămâni – în 1999 – şi s-a încheiat cu achitarea fostului preşedinte democrat american.

Care este rolul Senatului în procedura de punere sub acuzare?

1) Senatul SUA primește articolele punerii sub acuzare din partea Camerei Reprezentanților.

2) Senatul formulează regulile și procedurile pentru organizarea unui proces.

3) În cadrul procesului care se declanșează, președintele va fi reprezentat de avocații săi. ”Boxa acuzaților” va fi reprezentată de un grup de membri din Camera Reprezentanților. Procesul va fi prezidat de președintele Curții Supreme, iar cei 100 de senatori vor reprezenta juriul.

4) Senatul se va reuni în sesiune privată pentru a dezbate asupra verdictului.

5) Senatul, în sesiune publică, va vota asupra verdictului, fiind necesară o majoritate de două treimi din senatori pentru condamnarea președintelui.

6) Senatul va vota apoi înlăturarea din funcție a președintelui.

7) Senatul ar putea, de asemenea, să voteze printr-o majoritate simplă o prevedere care să-i interzică președintelui să mai dețină o funcție publică în viitor.

Mai multe detalii despre această procedură pot fi consultate aici, aici și aici.

Procedura, care provine din istoria constituțională britanică, a condus la punerea sub acuzare a doi președinți SUA în întreaga istorie a statului federal, dar niciunul nu a fost condamnat în acest sens: Andrew Johnson și Bill Clinton. În cazul lui Richard Nixon, acesta și-a dat demisia în 1974 înainte de a fi pus sub acuzare.

Care este succesiunea la funcția prezidențială după înlăturarea șefului statului?

În SUA, potrivit amendamentului 25 din Constituția SUA adoptat în 1967, succesiunea la funcția prezidențială îi permite vicepreședintelui (în prezent, Mike Pence) să preia atribuțiile poziției de președinte al Statelor Unite. În sens extins, ordinea succesorală până la următoarele alegeri mai prevede că în cazul în care nici vicepreședintele nu poate exercita funcția prezidențială, atunci aceasta este preluată de președintele Camerei Reprezentanților (în prezent, Nancy Pelosi) și, în ultimă instanță, de secretarul de stat (în prezent Mike Pompeo).


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md