12:38:36 26.04.2024
Stiri

Kremlinul dă asigurări că Nord Stream-2 va fi finalizat, în pofida sancțiunilor SUA

Știri 18.12.2019 19:00 Vizualizări1147 Autor: Ziarul National
Kremlinul dă asigurări că Nord Stream-2 va fi finalizat, în pofida sancțiunilor SUA


Rusia a dat noi asigurări miercuri că va finaliza proiectul gazoductului Nord Stream 2, prin care urmează să livreze gaz în Europa pe sub Marea Baltică, în pofida sancţiunilor adoptate de Congresul american, transmit AFP şi Reuters.

„Plecăm de la principiul că proiectul va fi finalizat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la o zi după adoptarea sancţiunilor, ce urmează să mai primească şi semnătura preşedintelui Donald Trump.

Denunţate de Uniunea Europeană, acestea vizează companiile ce colaborează la proiect.

Gazoductul submarin care leagă Rusia de Germania, construit în proporţie de peste 80%, este programat să intre în funcţiune la sfârşitul lui 2019 sau la începutul lui 2020. El ar permite dublarea cantităţii de gaz livrate de Rusia spre Europa Occidentală via Germania, principalul beneficiar al proiectului.

SUA şi unele state europene – Ucraina, Polonia, ţările baltice – consideră însă că gazoductul va creşte dependenţa europenilor de gazul rusesc, de care Moscova s-ar putea folosi pentru a exercita presiuni politice.

Sancţiunile „nu plac nici Moscovei, nici capitalelor europene. Nici Berlinului, nici Parisului”, a afirmat Peskov, acuzând ‘o încălcare evidentă a dreptului internaţional’ şi „un exemplu ideal de concurenţă neloială”.

Una din principalele ţinte ale sancţiunilor este compania elveţiană Allseas, proprietara celei mai mare nave care amplasează conducte, Pioneering Spirit, şi care are contract cu Gazporm pentru a construi secţiunea offshore a gazoductului.

Acesta reprezintă o investiţie de aproximativ 10 miliarde de euro, finanţată în mod egal de Gazprom şi, de cealaltă parte, de cinci companii energetice europene (OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper şi Shell).


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md