00:46:45 27.04.2024
Stiri

DOC // Comisia pentru elucidarea tentativei de puci anticonstituțional întreprinsă de PD prin intermediul CC și al Procuraturii Generale, BOICOTATĂ de foștii judecători Poalelungi, Gurin, Apolschi, Zaporojan, Băieșu și Reșetnicov

Politică 05.12.2019 11:58 Vizualizări2213 Autor: Ziarul National
DOC // Comisia pentru elucidarea tentativei de puci anticonstituțional întreprinsă de PD prin intermediul CC și al Procuraturii Generale, BOICOTATĂ de foștii judecători Poalelungi, Gurin, Apolschi, Zaporojan, Băieșu și Reșetnicov


Foștii magistrați ai Curții Constituționale din R. Moldova, care au emis hotărâri controversate în perioada 7, 8 și 9 iunie curent, nu se vor prezenta astăzi la audierile organizate de Comisia parlamentară de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidul Democrat prin intermediul Curții Constituționale și al Procuraturii Generale.

Prin intermediul unei scrisori, foștii judecători îi transmit președintelui Comisiei de anchetă, Mihai Popșoi, că membrii CC nu pot fi chestionați sau trași la răspundere pentru hotărârile pe care le-au pronunțat.

Citește și: Foștii JUDECĂTORI ai Curții Constituționale vor fi audiați în privința „tentativei de PUCI anticonstituțional” întreprinsă de PD. Este prima ședință a Comisiei după destrămarea coaliției „ACUM” - PSRM

„În sens contrar, am asista la un atac direct și colateral la adresa Constituției și a garanțiilor respectării principiilor statului de drept. Dacă ar exista o asemenea obligație, judecătorii constituționali ar fi inhibați în exercitarea funcției lor constituționale, fapt ce ar submina independența lor garantată de Constituție”, se menționează în documentul publicat de deschide.md.

Citește și: DOC // Cum își MOTIVEAZĂ Curtea Constituțională decizia de a declara neconstituțională hotărârea Parlamentului privind alegerea Zinaidei Greceanîi în funcția de spicher

Citește și: DOC // Curtea Constituțională a PUBLICAT decizia motivată prin care a stabilit că Parlamentul urmează a fi DIZOLVAT după 90 de zile

Citește și: VIDEO // O nouă ȘEDINȚĂ de urgență la Curtea Constituțională. Parlamentul de Legistatura a X-a poate fi DIZOLVAT. Este așteptat DECRETUL președintelui interimar Filip

Judecătorii susțin că, potrivit legislației, ei acționează în mod independent, fără a se conforma influențelor politice din partea reprezentanților Executivului sau Legislativului. „Din aceste considerente, ei nu pot fi chemați să ofere explicații în fața unor comisii parlamentare sau guvernamentale”, precizează foștii magistrați.

Președintele Comisiei de anchetă, Mihai Popșoi, nu a comentat, deocamdată, scrisoarea adresată de foștii judecători ai Curții Constituționale. Acesta a menționat că va organiza astăzi o conferință de presă la această temă.




Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md