NU dați bani inspectorilor de patrulare, pentru că vă TOARNĂ și riscați amenzi usturătoare sau chiar închisoare
Inspectorii de patrulare din R. Moldova au înregistrat, timp de o lună, 28 de cazuri de tentative de mituire a polițiștilor pe care le-au raportat ofițerilor anticorupție.
Potrivit Inspectoratului Național de Patrulare (INP), șoferii au oferit sume între 100 și 4 000 de lei pentru a scăpa de pedepse, după ce au fost prinși fie conducând mijlocul de transport în stare de ebrietate, fie depășind limita de viteză admisă, nu aveau permis de conducere, nu respectau cerințele marcajului rutier, nu aveau vinietă etc.
Deși erau avertizați să nu propună bani, șoferii lăsau bancnotele lângă schimbătorul de viteze sau pe torpedoul mașinii poliției.
Inspectorii de patrulare au raportat imediat cazurile, iar șoferii au fost escortați pentru audieri.
Legislația prevede până la șase ani de închisoare și amenzi de până la 200 de mii de lei pentru șoferii care încearcă să mituiască inspectorii de patrulare.
Totodată, dacă sunteți forțați de către polițiști să dați bani, apelați la numărul scurt 1520 pentru a raporta cazurile de corupție.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania