09:59:05 26.04.2024
Stiri

Mihai Constantinescu a murit. Interpretul piesei „O lume minunată” avea 73 de ani

Monden 29.10.2019 21:42 Vizualizări2676 Autor: Ziarul National
Mihai Constantinescu a murit. Interpretul piesei „O lume minunată” avea 73 de ani


Interpretul de muzică uşoară Mihai Constantinescu a murit, marţi seara, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după un stop cardio-respirator. Artistul în vârstă de 73 de ani era în comă din luna mai a acestui an.

Reprezentanţii Spitalului de Urgenţă Floreasca au declarat, pentru Mediafax, că artistul Mihai Constantinescu a muri marţi seara, în jurul orei 19.00, după un stop cardio-respirator neresuscitabil.

Mihai Constantinescu se afla în comă din luna mai a acestui an, când a fost dus la spital în urma unui stop cardio-respirator.

În anul 2008, Mihai Constantinescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie. În anul 2017, artistul a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale, după ce valva mitrală a avut o disfuncţie.

Artistul, cunoscut pentru piese precum „ O lume minunată” sau „Un zâmbet, o floare”, avea 73 de ani. El mai avusese probleme de sănătate în ultimii ani.

Mihai „nu e la prima problemă de genul ăsta”, a declarat Adrian Daminescu pentru Mediafax. „Dormea lângă soţie şi soţia şi-a dat seama că nu mai respiră. Mi s-a spus că a durat 10 minute până l-au resuscitat. Dacă sunt mai mult de trei-patru minute, cred că îţi pierzi memoria şi e greu să îţi mai recapeţi cunoştinţa”, a mai spus muzicianul.

Mihai Constantinescu şi-a anulat în luna martie câteva concerte din cauza stării de sănătate, fiind cunoscut de multă vreme cu probleme cardiace.

În anul 2008, Mihai Constantinescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale la Secţia Clinică Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, cu diagnosticul stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, insuficienţă mitrală gradul 3/4, insuficienţă tricuspidiană gradul 2, hipertensiune pulmonară medie.

Mihai Constantinescu a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, în anul 1973. În 1972, artistul a terminat Şcoala Populară de Artă, clasa Florica Orăscu. Mihai Constantinescu a făcut parte din corul de copii al Radiodifuziunii, iar în anul 1964 a intrat în grupul Mondial.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md