Judecătorii REFUZĂ să aplice sechestru pe șase MILIOANE de lei, transferate din Cipru unei companii din R. Moldova: Procurorii spun că sunt „bunuri infracționale”
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a refuzat aplicarea sechestrului pe șase milioane de lei, bani despre care procurorii spun că au fost dobândiți din infracțiuni conexe traficului de ființe umane, iar pentru a le oferi caracter licit al veniturilor, persoanele implicate ar fi încercat să spele banii.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) anunță că a atacat ieri la Judecătoria Chișinău refuzul de aplicare a sechestrului pe aceste bunuri dobândite pe cale criminală.
Suma de bani asupra căreia procurorii PCCOCS au solicitat aplicarea sechestrului a fost transferată din Cipru pentru pretinse servicii IT, care ar fi fost prestate de către o companie din Republica Moldova.
În total, documentând acest caz pe parcursul lunii septembrie curent, procurorii au depus nouă demersuri, prin care au solicitat aplicarea sechestrului pe bunuri în valoare de circa unsprezece milioane lei. Până acum au fost aplicate sechestre pe bunuri și active financiare, în sumă de peste patru milioane de lei.
Procurorii speră că, odată cu dispunerea unei soluții în acest caz, banii vor asigura recuperarea prejudiciilor părților vătămate, cheltuielile de judecată, iar restul vor fi confiscați.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională