SUA confirmă SUA sprijinul pentru Republica Moldova în investigarea furtului bancar
Tim Morrison, asistent special al președintelui SUA și membru al Consiliului Național de Securitate, i-a dat asigurări premierului Maia Sandu, care întreprinde o vizită la Washington, că forțele de ordine din SUA, în special a Departamentului de Justiție, va oferi sprijin R. Moldova inclusiv în investigarea fraudei bancare.
Unul dintre subiectele-cheie abordate de cei doi oficiali a fost dosarul furtului din sistemul bancar. Premierul Maia Sandu a solicitat sprijinul autorităților SUA în investigarea schemelor de spălare a banilor și a furtului miliardului, precum și în capturarea celor vinovați și recuperarea bunurilor sustrase.
Tim Morrison a subliniat, la întrevederea cu premierul moldovean, importanța statului de drept și a menționat că persoanele vinovate trebuie să fie aduse în fața legii, dacă există dovezi că au fost implicate în activități infracționale.
Maia Sandu l-a informat pe oficialul american despre schimbările la Codul electoral, reforma Procuraturii, inițierea anchetelor de investigare a schemelor de corupție, precum și finanțarea transparentă a partidelor politice.
„Nu vom face compromisuri asupra reformelor-cheie, inclusiv la selectarea unui procuror general independent. Sistemul trebuie curățat, chiar dacă opune multă rezistență”, a precizat prim-ministrul.
Tim Morrison a exprimat sprijinul pentru parcursul proeuropean al Republicii Moldova și a precizat că SUA respectă suveranitatea țării noastre și apreciază relațiile bune cu România și Ucraina.
Acordul dintre R. Moldova și Franța privind cooperarea în domeniul apărării, primul pas în Parlament: Reforma forțelor armate, controlul și gestionarea spațiului aerian sau medicina militară
R. Moldova, inclusă în Declarația comună privind consolidarea parteneriatului strategic între România și Republica Coreea: Seulul recunoaște „sprijinul puternic” al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova
„Pobeda” și Kremlinul nu-l vor ajuta pe Șor să scape de PUȘCĂRIE. Recean: „Șor conduce o grupare criminală finanțată din banii Kremlinului și am încrederea că va fi tras la răspundere de către instituțiile din R. Moldova”