07:31:59 27.04.2024
Stiri

Salonul de carte „Bookfest”, pod de cărți peste Prut: Cele mai importante edituri din România și R. Moldova aduc cele mai bune cărți la Chișinău

Social 13.08.2019 17:00 Vizualizări1345 Autor: Ziarul National
Salonul de carte „Bookfest”, pod de cărți peste Prut: Cele mai importante edituri din România și R. Moldova aduc cele mai bune cărți la Chișinău


Cele mai importante edituri din România vor aduce la Chișinău, între 28 august și 1 septembrie curent, cele mai bune cărți ale anului, în cadrul celei de-a patra ediții a Salonului Internațional de Carte „Bookfest”.

Evenimentul va avea loc timp de cinci zile la Centrul Expozițional „Moldexpo”, unde vor fi expuse peste 50 000 de cărți cu reduceri de până la 80% din preț.

Intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul Salonului de Carte, cât și la toate evenimentele programate pe durata acestuia, zilnic între orele 10:00 – 20:00.

Cu ocazia „Bookfest”, o librărie Cărturești se va deschide, în premieră, la Chișinău.

Liliana Nicolaescu–Onofrei, ministrul Educației și Culturii de la Chișinău, a declarat că „Bookfest” este „cel mai important salon de carte din spațiul românesc”.

Organizatorii evenimentului sunt Ministerul Culturii, Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Institutul Cultural Român, Institutul „Eudoxiu Hurmuzachi" pentru Românii de Pretutindeni, Biblioteca Națională a Republicii Moldova, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, Asociația Editorilor din România.

Calendarul integral al evenimentelor din cadrul ediției Bookfest Chișinău 2019 va fi disponibil pe www.bookfest.ro, dar și pe pagina oficială de Facebook a Salonului Internațional de Carte Bookfest.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md