13:28:59 06.05.2024
Stiri

După socialiști, și comuniștii îl ATACĂ pe ministrul Șalaru: „Trebuie opriţi, într-un mod democratic, dar necruţător!”

Politică 22.08.2015 19:05 Vizualizări1433 Autor: Ziarul National


După socialiști, și comuniștii îl ATACĂ pe ministrul Șalaru: „Trebuie opriţi, într-un mod democratic, dar necruţător!” mediafax.ro

După ce, ieri, socialiștii au solicitat demisia ministrului Apărării, Anatol Șalaru, și au anunțat că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, vor depune o moțiune de cenzură împotriva acestuia în Parlament, și comuniștii își arată indignarea față de declarațiile făcute de Șalaru și omologul său de la București, Mircea Dușa, după întrevederea celor doi din această săptămână.

Comuniștii se declară împotrivă ca un birou al NATO să fie deschis la Chișinău, iar la Iași să fie înființat un batalion mixt de menținere a păcii.

„Este clar şi univoc scopul ministrului Apărării, liberalului Şalaru, care nici nu a ascuns vreodată obiectivul aderării RM la blocul militar Nord-Atlantic. Aceste declaraţii sunt suţinute de actualul Guvern şi de către coaliţia de guvernare: PL – PLDM – PD. Este clar că pentru ei Constituţia RM este doar un paravan al imoralităţii lor totale sau o armă împotriva celor nărăvaşi sau naivi, care mai cred în supremaţia legii în Republica Moldova sau în fantoma unui stat de drept. (…) Am spus-o şi o spunem repetat că doar poporul moldovenesc poate schimba Constituţia, inclusiv statutul de neutralitate al ţării. Actualii guvernanţi cosideră şi procedează altfel - după bunul lor plac, neopriţi şi nepedepsiţi de nimeni. Ei trebuie opriţi, într-un mod democratic, dar necruţător!”, se arată într-o declarație a Partidului Comuniștilor.

Menșionăm că, după întâlnirea avută joia trecută la București, ministrul Apărării de a București, Mircea Dușa, a anunțat că „un birou al NATO va fi deschis în Republica Moldova în această toamnă, unde vor fi detaşaţi cinci-şase specialişti, pentru adaptarea legislaţiei şi a documentelor militare de planificare şi de restructurare a armatei la standardele Alianţei”

„Acest birou, unde vor activa specialişti din mai multe state, inclusiv din România, va avea menirea de a pregăti integrarea şi activitatea de restructurare a armatei Republicii Moldova pe standarde NATO”, a mai spus Mircea Duşa.

Totodată, ministrul Duşa a anunţat că România şi Republica Moldova vor înfiinţa un batalion mixt româno-moldovean de menţinere a păcii şi vor reactiva comisia bilaterală de apărare.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
03.05.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu ne deprindem, ...

29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md