Ambasadorii acreditați la Chișinău, sprijin pentru Guvernul Sandu: „Ne dorim să vedem R. Moldova o țară dezvoltată, iar cetățenii să aibă un viitor mai bun”
Ambasadorii Uniunii Europene acreditați în Republica Moldova și-au exprimat susținerea pentru Guvernul de la Chișinău, în cadrul unei întrevederi pe care au avut-o astăzi cu premierul Maia Sandu și cu miniștrii din Cabinetul său.
Un comunicat de presă al Guvernului arată că eeprezentanții misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău au salutat hotărârea și determinarea cu care Executivul s-a angajat să pună în aplicare reformele și au declarat ca vor continua să sprijine R. Moldova.
„Suntem aici să vă susținem în acțiunile pe care le întreprindeți. Ne dorim să vedem Republica Moldova o țară dezvoltată, iar cetățenii să aibă un viitor mai bun”, a subliniat Ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko.
Maia Sandu le-a vorbit diplomaților despre cele mai recente activități și lista priorităților Guvernului, dar și despre rezultatele vizitelor recente la Kiev și Berlin.
Premierul a dat asigurări reprezentanților misiunilor diplomatice acreditate la Chișinău că agenda de reforme va continua să fie implementată într-un ritm sporit, menționând prioritățile actualei guvernări pe termen scurt.
„Ne-am propus să combatem corupția, să restabilim credibilitatea în instituțiile statului, să rectificăm bugetul, să întreprindem acțiuni cu caracter social, menite sa sporească nivelul de protecție socială și alte domenii importante”, a declarat Maia Sandu.
Prim-ministrul a subliniat și prioritățile pe termen lung a guvernării care țin de reformele instituționale, a vorbit despre îmbunătățirea condițiilor de activitate a întreprinzătorilor, eliminarea abuzurilor asupra oamenilor de afaceri cu venituri mici rămânând o direcție în care se va lucra intens.
La aceeași întrunire, miniștrii Guvernului Sandu s-au expus asupra provocărilor cu care se confruntă astăzi. Printre acestea se numără lipsa specialiștilor în diverse domenii, precum educație și sănătate, în special din cauza emigrării acestora peste hotarele țării.
Percheziții la doi PROCURORI cercetați PENAL pentru îmbogățire ilicită
IMPORTANT pentru călători: Dacă aveți un zbor de la Chișinău, trebuie să ajungeți la Aeroportul Internațional Chișinău cu trei ore înainte de decolare
VOT FINAL // Controalele abuzive pentru antreprenori, eliminate de către Parlament: Economii de aproape 70 de milioane de lei pe an