01:01:49 27.04.2024
Stiri

Ministrul Apărării de la Chișinău, vizită în SUA, însoțit de Ambasadorul Hogan: Exerciţiul „Agile Hunter 2019”, la care sunt detaşaţi peste 100 de militari din R. Moldova

Social 18.07.2019 16:59 Vizualizări2107 Autor: Ziarul National
Ministrul Apărării de la Chișinău, vizită în SUA, însoțit de Ambasadorul Hogan: Exerciţiul „Agile Hunter 2019”, la care sunt detaşaţi peste 100 de militari din R. Moldova


Ministrul Apărării Pavel Voicu s-a aflat într-o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, în perioada 15-18 iulie curent, fiind însoţit de ambasadorul SUA în Republica Moldova, Dereck J. Hogan.

Ministrul Voicu a participat la Ziua Vizitatorilor Distinşi, desfăşurată în cadrul exerciţiului „Agile Hunter 2019” din SUA, la care sunt detaşaţi peste 100 de militari ai Armatei Naţionale.

Pavel Voicu, împreună cu oficiali militari şi civili americani, a urmărit modul în care contingentele implicate au îndeplinit executarea misiunilor planificate în scenariul exerciţiului.

Ministerul Apărării transmite că oficialul de la Chișinău a apreciat prestaţia ofiţerilor şi subofiţerilor moldoveni, menţionând importanţa pregătirii acestora în contextul profesionalizării instituţiei de apărare şi dezvoltării capabilităţilor Armatei Naţionale.

În cadrul întrevederilor pe care le-a avut cu comandantul Centrului Naţional de Instruire Fort Irwin, general Jeff Broadwater şi comandantul Regimentului BlackHorse, Fort Irwin, colonel Scott Woodward, Pavel Voicu a specificat că Republica Moldova şi-a asumat angajamente de a contribui la securitatea globală, iar acest obiectiv poate fi realizat doar cu militari profesionişti, antrenaţi într-un mediu internaţional.

Ministrul Apărării a mulţumit părţii americane pentru oportunitatea de a instrui contingentul de militari moldoveni în cadrul exerciţiului „Agile Hunter”, dar şi în cadrul altor activităţi comune, care au ca finalitate modernizarea Armatei Naţionale.

Exerciţiul „Agile Hunter 2019” are loc în perioada 28 iunie — 19 iulie curent, la Centrul de instruire Fort Irwin, California. Scopul exerciţiului este sporirea nivelului de interoperabilitate între subunităţile Armatei Naţionale şi Gărzii Naţionale a Carolinei de Nord, consolidarea capacităţilor de apărare, precum şi pregătirea militarilor moldoveni pentru misiuni de menţinere a păcii.

Participarea militarilor moldoveni la instruirea din SUA este prevăzută în Planul de activitate externă al Ministerului Apărării și Armatei Naţionale pentru anul 2019, iar „Agile Hunter”, realizat prin intermediul Programului de parteneriat cu Garda Naţională a Carolinei de Nord, se desfăşoară al patrulea an consecutiv. Primele două ediţii au avut loc în Republica Moldova, iar anul trecut el a fost organizat la Fort Bliss, Texas, în perioada 10-28 august.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md