Declarație CIUDATĂ făcută de vicepremierul Năstase: „Așa cum am mai spus, avem nevoie de o politică de cultivare a memoriei STALINISMULUI…”
Vicepremierul Andrei Năstase a făcut o declarație, legată de comemorarea a 70 de ani de la deportările staliniste, care a provocat stupoare printre internauți. Acesta a afirmat ca basarabenii, care au avut de suferit de pe urma deportărilor, ar avea nevoie de o politică „de cultivare a memoriei stalinismului”.
Chiar dacă politicianul a precizat că e nevoie „de o politică de cultivare a memoriei stalinismului, ca antidot la orice încercare de a căuta scuze sau circumstanțe atenuante pentru crimele și ororile petrecute”, oricum a fost taxat pentru felul în care s-a exprimat.
„Chiar dacă este duminică sau poate tocmai pentru că astăzi este duminică, vă împărtășesc momentele cutremurătoare pe care le-am trăit aseară, la finalul zilei în care am comemorat cea de-a 70-a aniversare a deportărilor din 1949. Am vizionat la Teatrul Național „Mihai Eminescu” spectacolul „Dosarele Siberiei”.
Vă mărturisesc că mi-a luat ceva timp să îmi revin după această impresionantă evocare a tragediei prin care au trecut zeci de mii de oameni, alungați cu forța de la baștină fără a avea vreo vină. Suferințele trăite de copii, femei și bătrâni deopotrivă trebuie însă cunoscute și trebuie să ne luăm timp să urmărim asemenea puneri în scenă! Așa cum am mai spus, avem nevoie de o politică de cultivare a memoriei stalinismului - ca antidot la orice încercare de a căuta scuze sau circumstanțe atenuante pentru crimele și ororile petrecute.
În calitate de ministru al Afacerilor Interne, așa cum am chemat oamenii să meargă în biserici, îi încurajez pe toți angajații MAI și familiile lor să meargă la acest spectacol-document - este o lecție esențială despre modul în care totalitarismul inoculează frica și anihilează libertatea, distruge demnitatea umană și ultima fărâmă de speranță, despre cum un stat abuziv se folosea de instituțiile de forță împotriva cetățenilor săi. Un trecut care nu trebuie niciodată să se mai repete!”, a scris Andrei Năstase pe Facebook.
„Cultivare a „memoriei stalinismului"? Asta cum? Se vede logica de fier a ministrului! Vreau să aud un evreu să spună „cultivarea memoriei Holocaustului”!”, a comentat, de exemplu, fostul deputat Valentin Chilat Cornaci.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională