Pavel Filip: „Depolitizarea nu trebuie să însemne SUBORDONAREA instituțiilor statului actualei majorități parlamentare”
„Partidul Democrat (PD) va face opoziție activă și constructivă față de actuala de guvernare, susținând proiectele ce țin de implementarea Acordului de Asociere cu UE, dar și inițiativele care sunt în beneficiul cetățenilor și al țării”, a declarat liderul fracțiunii PD în Parlament, Pavel Filip, în cadrul unei întrevederi cu delegația Parlamentului European, care este condusă de vicepreședintele PE, Heidi Hautala.
Potrivit unui comunicat de presă al PD, interlocutorii au făcut un schimb de opinii despre situația politică din R. Moldova, relevând rolul important al opoziției într-un stat democratic.
Totodată, președintele fracțiunii PD a spus că își dorește o atitudine echilibrată și corectă din partea guvernării, nu una bazată pe emoții și răzbunare.
„Depolitizarea nu trebuie să însemne subordonarea instituțiilor statului actualei majorități parlamentare”, a declarat Pavel Filip.
Președintele fracțiunii PD a apreciat poziția Parlamentului European față de cooperarea cu statele Parteneriatului Estic și și-a exprimat speranța că relațiile cu țările din vecinătatea estică a UE vor rămâne printre prioritățile politicii externe a UE.
În cadrul întrevederii, deputații europeni au apreciat transferul pașnic al puterii și au încurajat promovarea unui dialog constructiv dintre guvernare și opoziție. Totodată, a fost exprimat interesul pentru stabilirea unui dialog cât mai intens cu toate fracțiunile parlamentare, se mai arată în comunicatul de presă al PD.
La 38 de ani după avaria de la Cernobîl: Participanții la lichidarea consecințelor acestei catastrofe primesc câte 1 200 de lei lunar în calitate de compensații de la stat. „Trebuie să facem tot posibilul ca astfel de accidente să nu se mai repete”
Acordul dintre R. Moldova și Franța privind cooperarea în domeniul apărării, primul pas în Parlament: Reforma forțelor armate, controlul și gestionarea spațiului aerian sau medicina militară
R. Moldova, inclusă în Declarația comună privind consolidarea parteneriatului strategic între România și Republica Coreea: Seulul recunoaște „sprijinul puternic” al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova