Prima ţară din lume care renunţă oficial la „SMARTPHONE”. Vei râde când vei afla cu ce doreşte să îl înlocuiască!
Francezii sunt cunoscuţi pentru antipatia pe care o au pentru cuvintele împrumutate din limba engleză (dar şi din altele). Sutele de ani de rivalitate dintre Franţa şi Anglia şi-au spus cuvântul aici. Acum, Comisia Generală de Terminologie şi de Neologie a propus o expresie care să înlocuiască, în limba literară, cuvântul „smartphone”.
Propunerea este „le mobile multifunction”, adică telefon mobil multifuncţional. Mai mult, s-a propus cuvântul „fibronique” pentru fibra optică. Totodată, pentru reţeaua de bază (backbone network) se va folosi expresia „reseau dorsal”.
Această comisie lucrează în legătură strânsă cu „gardienii” limbii franceze de la Academie Francaise.
Noile reguli au fost publicate recent în în publicaţia Journal officiel. Astfel, funcţionarii publici sunt obligaţi să folosească noile denumiri în documentele oficiale.
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
VIDEO // O femeie de la Cahul, reținută după ce a comandat asasinarea fostului soț: A cumpărat substanța cu care urma să fie otrăvit bărbatul și i-a promis 20 000 de euro unui killer, care s-a dovedit a fi un agent sub acoperire