Ancheta internațională MH17 va nominaliza suspecții din rândul comandanților din armata rusă
Echipă comună de anchetă (JIT) va dezvălui numele a patru reprezentanți ai conducerii armatei ruse, care sunt suspectați că au doborat aeronava de pasageri Boeing 777 în vara anului 2014 în Donbas, a declarat Elena Zerkal, adjunctul ministrului de externe al Ucrainei, într-un interviu acordat agenției Interfax-Ucraina.
Vor fi aduse acuzații directe primilor patru suspecți de doborârea avionului, iar numele lor vor fi făcute publice de către anchetatori.
„Numele vor fi anunțate. Vor fi aduse acuzații, după care instanța penală Schiphol va lua în examinare acest caz. Dar, până instanța nu determină vinovăția lor, nu se poate spune că sunt vinovați … Acesta este doar varful aisbergului. Numărul de persoane care vor acuzate în acest dosar va fi mult mai mare”, a spus Zerkal, citată de Pagina de Rusia.
Întrebată dacă a fost implicată conducerea armatei ruse, ea a răspuns afirmativ, explicând că este imposibil transferul unor astfel de arme, cum ar fi sistemul antirachetă Buk, fără permisiunea conducerii.
Ea a adaugat că „deja există toate informațiile despre cum a ajuns Buk (în Donbas), dar nu există informații despre cine a a tras, cine este responsabil”.
Anterior, presa a relatat ca JIT intenționează să prezinte noi date în ancheta MH17 pe data de 19 iunie. În special, vor fi nominalizate persoanele responsabile pentru această tragedie.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania