DECLARAȚIA unui fruntaș al PD: „Partidul Democrat va lua majoritatea mandatelor! Fără supărare!”
Președintele de onoare al Partidului Democrat (PD), Dumitru Diacov, crede că formațiunea condusă de Vlad Plahotniuc are toate șansele să obțină cel puțin 51 de mandate de deputat, în cazul în care vor avea loc alegeri parlamentare anticipate.
Într-o postare pe Facebook, Diacov s-a referit la tentativele Blocului „ACUM” și ale Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) de a purta negocieri în vederea formării unei majorități parlamentare.
„Cu astfel de negocieri și negociatori, cu astfel de argumente... la următoarele alegeri parlamentare /poate anticipate/ - Partidul Democrat va lua majoritatea mandatelor! Fără supărare!”, a scris Diacov.
De menționat că negociatorii Blocului „ACUM” i-au așteptat ieri pe reprezentanții PSRM la discuții, însă ultimii nu au venit. În lipsa negociatorilor PSRM, reprezentanții „ACUM” au declarat în fața presei că socialiștii nu ar fi „gata să discute la modul serios ce e de făcut în cadrul Parlamentului”, iar liderul PPDA, Andrei Năstase, urma să demisioneze din funcția de spicher imediat după adoptarea pachetului de legi de „dezoligarhizare”, dacă era sprijinit de prorușii lui Igor Dodon.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională