Zinaida Greceanîi: „Politicienii trebuie să se dezică de declarațiile politice populiste și să inițieze NEGOCIERI raționale”
„Politicienii care au dorință reală pentru a forma o majoritate parlamentară eficientă trebuie să se dezică de declarațiile politice populiste și să inițieze negocieri raționale”, a declarat președinta Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Zianida Greceanîi, în cadrul unei întrevederi cu Ambasadorul SUA în R. Moldova, Dereck Hogan.
În cadrul întrevederii, Ambasadorul Hogan a informat-o pe lidera PSRM despre rezultatele vizitei de familiarizare în R. Moldova a delegației de congresmeni americani condusă de David Price, șeful grupului de parteneriat pentru democrație din cadrul Camerei Reprezentanților a Congresului SUA.
Interlocutorii au analizat situația politică și economică din R. Moldova, care s-a creat după două luni de la alegeri, precum și opțiunile de dezvoltare a evenimentelor în cazul în care guvernarea nu va fi formată, se arată într-un comunicat de presă al PSRM.
Zinaida Greceanîi a remarcat că, dacă nu va fi formată guvernarea, atunci va fi o opțiune extrem de nedorită pentru republică: „Fără o guvernare eficientă în aceste condiții dificile, economia din R. Moldova se va confrunta cu o recesiune care va duce la scăderea bunăstării cetățenilor moldoveni”.
Lidera socialiștilor a subliniat necesitatea atragerii de investiții pentru dezvoltarea economiei moldovenești. În acest sens, ea a specificat că o condiție importantă pentru atragerea investițiilor este „prezența unei guvernări funcționale și stabile în țară, dar nu a unui guvern minoritar temporar”.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională