Fostul președinte al Curții Constituționale: Modificările la legislația ELECTORALĂ pot fi făcute cu cel puțin un an înainte de alegeri
Constituția R. Moldova nu stipulează exact condițiile în care poate fi modificat sistemul electoral, însă practica internațională spune că asemenea decizii pot fi adoptate cu cel puțin un an înainte de alegeri, a declarat fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, după ce trei deputați independenți au depus astăzi o sesizare la Înalta Curte referitor la acest subiect.
Potrivit lui Tănase, această regulă este aplicată și de Comisia de la Veneția.
„Orice sistem electoral poate fi modificat, cu atât mai mult că acest lucru nu este prevăzut de Constituție, dar este reglementat prin lege organică. Problema ține de perioada când se face asta. Există Codul Bunelor Practici al Comisiei de la Veneția, care constrânge guvernele să nu opereze modificări în legislația electorală cu cel puțin un an înainte de scrutin”, a declarat Tănase pentru Vocea Basarabiei.
Sursa citată spune că actorii politici trebuie să aibă suficient timp la dispoziție pentru a se pregăti de campania electorală și pentru a însuși reglementările noului sistem.
Tănase mai menționează că orice lege care are un impact asupra bugetului de stat trebuie, în mod obligatoriu, să fie aprobată de Executiv. Astfel, în cazul unor alegeri anticipate, Parlamentul nu poate vota o astfel de lege fără numirea unui Guvern. De asemenea, inițiativa ar trebui supusă consultărilor publice și examinată de Comisia de la Veneția.
De menționat că reprezentanții Blocului „ACUM” au înregistrat la Secretariatul Parlamentului un proiect de lege privind revenirea la sistemul proporțional de vot, care să fie aplicat chiar și în cazul unor alegeri parlamentare anticipate în acest an.
„Pobeda” și Kremlinul nu-l va ajuta pe Șor să scape de PUȘCĂRIE. Recean: „Șor conduce o grupare criminală finanțată din banii Kremlinului și am încrederea că va fi tras la răspundere de către instituțiile din R. Moldova”
Nicolae Ciucă, în cadrul întrevederii cu ministra Justiției de la Chișinău: „Puteți conta pe sprijinul României în implementarea reformelor asumate în justiție și în lupta împotriva corupției”
Nicolae Negru // Ion Chicu în fața istoriei