Polonia va oferi bani pentru MODERNIZAREA a încă opt orașe din R. Moldova
În orașele Bălți, Cimișlia, Comrat, Edineț, Ocnița și Ungheni au fost realizate anul trecut proiecte de revitalizare urbană cu suportul financiar al Guvernului Poloniei, iar în anul curent alte opt localități urbane vor beneficia de asemenea proiecte.
„Astăzi (11 aprilie - n.r.) vor fi semnate Memorandumurile de înțelegere ce asigură implementarea a alte opt proiecte de revitalizare urbană cu un buget total de circa 12,7 milioane de lei, ce vor fi realizate în anul curent și sunt o continuitate acelor șase proiecte-pilot care deja au fost implementate în anul trecut în orașele Bălți, Cimișlia, Comrat, Edineț, Ocnița și Ungheni cu un buget total de 11 500 000 de lei. Sunt proiecte ce presupun acțiuni de refacere, înnoire fizică a spațiului urban, a ambianței, a vieții și relațiilor sociale", a declarat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, în cadrul Conferinței internaționale „Revitalizarea Urbană în Republica Moldova", dsfășurată la Chișinău.
„În cadrul proiectului au fost desfășurate mai multe activități orientate spre îmbunătățirea sistemului de implementare a politicii de dezvoltare regională în R. Moldova, având scopul de a contribui la sporirea coerenței sociale, economice și teritoriale a țării, prin crearea unui sistem eficient de susținere a dezvoltării locale”, a adăugat ministrul Investițiilor și Dezvoltării Economice al Poloniei, Jerzy Kwieciński, care a participat la conferința de la Chișinău.
În cadrul acestor proiecte, experții polonezi oferă suport în elaborarea Strategiei Naționale de Dezvoltare Regională pentru anii 2016-2020, în elaborarea conceptului de revitalizare urbană prin suport cuprinzător de expertiză și de instruire în pregătirea instrumentelor, precum și consultanță administrațiilor orașelor în procesul de pregătirea unor proiecte-pilot de revitalizare a zonelor degradate.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională