00:04:49 27.04.2024
Stiri

Este oficial: Marea Neagră va deveni cel mai mare ŞANTIER al României. Investiţii de SUTE de MILIARDE de dolari

Știri 07.02.2019 18:30 Vizualizări1987 Autor: Ziarul National
Este oficial: Marea Neagră va deveni cel mai mare ŞANTIER al României. Investiţii de SUTE de MILIARDE de dolari


Black Sea Oil & Gas (BSOG), companie deţinută de gigantul american Carlyle, este prima firmă implicată în noul val de explorări din Marea Neagră care a luat decizia finală de investiţii, urmând să treacă la dezvoltarea proiectului, spun surse din piaţă. Decizia este oarecum surprinzătoare ţinând cont că până acum oficialii companiei s-au declarat rezervaţi în ceea ce priveşte continuarea acestui proiect după toată modificăril legislative, informează zf.ro.

Potrivit datelor disponibile, cele două zăcăminte ale BSOG, Ana şi Doina, care formează proiectul Midia, totalizează 10 miliarde de metri cubi de gaze şi pot oferi anual o producţie de un miliard de metri cubi de gaze, ceea ce reprezintă aproximativ 10% din consumul României. Valoarea investiţiei este de 400 de milioane de dolari.

La finalul săptămânii trecute, Ministerul Enrgiei anunţa următoarele:

„Ministerul Energiei a emis actul de autorizare pen­tru efectuarea lucrărilor offhore necesare pentru punerea în producţie a gazelor naturale din perimetrul XV Midia, operat de Black Sea Oil & Gas. Actul de autorizare permite începerea construirii infrastructurii offshore a proiectului Midia."

Proiectul Midia este dezvoltat de Black Sea Oil & Gas, o companie în care controlul este deţinut de americanii de la Carlyle, un pachet minoritar de acţiuni fiind în posesia BERD. În comparaţie cu proiectul Neptun Deep al OMV Petrom, proiectul BSOG este dezvoltat în ape de mică adâncime.

Mai mult, tot anul acesta, Black Sea Oil & Gas a semnat un acord cu francezii de la Engie privind vânzarea gazelor naturale prin intermediul filialei sale Engie Global Energy Management, pentru livrarea de gaze naturale din Proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia (proiectul MGD).

Potrivit acestui acord, care va fi aplicabil doar în cazul obţinerii deciziei finale de a investi în proiectul MGD, Engie va achiziţiona gaze naturale din zăcămintele Ana şi Doina pe o perioadă de minimum 10 ani, în conformitate cu legislaţia românească.

Tot anul acesta, Black Sea Oil & Gas a semnat cu Transgaz, compania naţională de transport a gazelor naturale, un contract pentru preluarea gazelor din proiectul marin Midia şi injectarea acestora în sistemul de transport.

“Contractul, care va fi aplicabil doar în cazul obţinerii deciziei finale de a investi în proiectul MGD (Midia Gas Development Project), este rezultatul eforturilor de succes întreprinse în baza unui acord de cooperare semnat în 2016 şi al unui proces de sezon deschis privind rezervarea de capacitate incrementală în SNT, început iniţial în luna iulie 2017. Contractul este încheiat pe o perioadă de 15 ani şi are ca dată de începere a transportului gazelor naturale ziua de 1 februarie 2021, la o capacitate de transmisie de 1 miliard de metri cubi/an”, se preciza într-un comunicat semnat de cele două părţi.

În cazul proiectului dezvoltat de Black Sea Oil & Gas, acesta constă în săparea a cinci sonde de producţie, un ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina care va fi conectat printr-o conductă de 18 km la platforma de producţie monitorizată şi operată de la ţărm amplasată pe zăcământul Ana. O conductă submarină de 121 km va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, unde urmează 4,1 km de conductă subterană până la noua staţie de tratare a gazelor (STG). Gazele tratate vor fi livrate prin staţia de măsurare a gazelor localizată în perimetrul STG către Sistemul Naţional de Transport operat de Transgaz.

Continuarea AICI.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md