00:25:03 27.04.2024
Stiri

FOTO // Vlad Plahotniuc, prezent la slujba de la Mănăstirea Curchi. Starețul l-a lăudat pe liderul PD: „Mulţumim domnule președinte”

Partide/Comunicate 08.01.2019 09:19 Vizualizări1358 Autor: Ziarul National
FOTO // Vlad Plahotniuc, prezent la slujba de la Mănăstirea Curchi. Starețul l-a lăudat pe liderul PD: „Mulţumim domnule președinte”


Liderul Partidului Democrat (PD), Vlad Plahotniuc, a participat ieri, alături de mai mulți colegi, la slujba de Crăciun oficiată la Mănăstirea Curchi. Democratul a fost lăudat în fața enoriașilor pentru contribuția financiară la reconstrucția locașului.

„Crăciun fericit și luminat tuturor! Sărbătorile să vă aducă liniște și multe împliniri! Pentru mine, e o mare bucurie că am reușit să petrec prima parte a acestei zile speciale într-un loc apropiat sufletului meu, Mănăstirea Curchi. E un lăcaș deosebit, de aceea am contribuit la reabilitarea sa și îmi pare bine că astăzi ne putem bucura de frumusețea lui”, a scris Plahotniuc pe pagina sa de Facebook.

La finalul slujbei de Crăciun, stareţul Mănăstirii Curchi, Episcopul de Orhei, Siluan, i-a îndemnat pe enoriaşi să fie mai buni şi mai darnici cu cei care au nevoie de ajutor. „Sărbătorim sărbătoarea bucuriei noastre, sărbătoarea binelui şi îl rugăm pe mântuitorul Hristos născut în peşteră, între oi şi dobitoace să vină să-şi facă sălaş în inima fiecăruia dintre noi şi să ne dea puteri ca să trecem cu demnitate prin grijile şi provocările vieţii”, a îndemnat Episcopul de Orhei.

Episcopul Siluan le-a mulţumit oamenilor care au contribuit financiar pentru a efectua lucrările de reconstrucţie a mănăstirii. Printre cei care au donat bani a fost remarcat Vlad Plahotniuc, care încă din 2006, când era om de afaceri, a donat bani.

„Mulţi oameni au răspuns apelului nostru, unul dintre ei fiind şi domnul Vlad Plahotniuc, pe atunci întreprinzător, un om de afaceri, care a răspuns cu bineţe apelului nostru şi a contribui substanţial, ajutându-ne ca să punem în valoare acest frumos giuvaier din codrii Orheiului. Mulţumim domnule preşedinte. Felicitări cu luminoasa sărbătoare!”, a mai declarat Episcopul Siluan.

După slujbă enoriașii s-au împărtăşit, iar copiii şi colindătorii au primit daruri.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md