02:44:47 27.04.2024
Stiri

Șeful Misiunii OSCE în R. Moldova a mers la Vlad Plahotniuc să discute despre conflictul transnistrean: „Protocoalele dintre Chișinău și Tiraspol au generat beneficii pentru cetățenii R. Moldova de pe ambele maluri ale Nistrului”

Politică 20.12.2018 16:18 Vizualizări1294 Autor: Ziarul National
Șeful Misiunii OSCE în R. Moldova a mers la Vlad Plahotniuc să discute despre conflictul transnistrean: „Protocoalele dintre Chișinău și Tiraspol au generat beneficii pentru cetățenii R. Moldova de pe ambele maluri ale Nistrului”


Noul șef al misiunii din Republica Moldova a Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, Claus Neukirch, a avut astăzi o întâlnire cu președintele Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, pentru a discuta inclusiv subiectul conflictului transnistrean.

Un comunicat de presă al PDM arată că, la întrevedere, Vlad Plahotniuc a reafirmat dorința guvernării actuale de rezolvare pașnică a diferendului transnistrean, de reîntregire a republicii și de retragere a trupelor străine de pe teritoriul național.

„Vlad Plahotniuc a spus că protocoalele dintre Chișinău și Tiraspol, semnate în urmă cu un an, au produs rezultate în anul curent, generând beneficii pentru cetățenii Republicii Moldova de pe ambele maluri ale Nistrului. Liderul PDM s-a referit și la faptul că republica noastră deține acum controlul frontierei de stat inclusiv pe segmentului transnistrean, ceea ce reprezintă o întărire a securității naționale”, cităm din comunicat.

Aceeași sursă precizează că șeful misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch, a apreciat eforturile guvernării de a apropia cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv prin protocoalele semnate la sfârșitul anului 2017.

„El a afirmat că pașii mici de apropiere între cetățeni sunt benefici în acest context. De asemenea, Claus Neukirch i-a mulțumit președintelui PDM Vlad Plahotniuc pentru implicarea în dosarul transnistrean și pentru voința politică de a îmbunătăți situația existentă”, mai arată același comunicat al PDM.

Misiunea lui Claus Neukirch în fruntea Oficiului OSCE de la Chișinău a început în luna septembrie curent. Claus Neukirch provine din Germania, are 20 de ani de experiență în cadrul OSCE și a fost anterior adjunct al șefului misiunii OSCE în R. Moldova.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md