Socialiștii sunt PENTRU reducerea numărului deputaților în Parlament, dar BOICOTEAZĂ referendumul anunțat de democrați
Partidul Socialiștilor din R. Moldova, la fel ca și Partidul Democrat (PD), se pronunță pentru reducerea numărului deputaților în Parlament, dar anunță că nu va face campanie pentru această inițiativă.
„Ideea de desfășurare a referendumului privind reducerea numărului deputaților în Parlament aparține președintelui Igor Dodon, care a venit cu această inițiativă încă în martie 2017. Însă, lansarea acestei inițiative din partea PD, care în 2017 nu a susținut propunerea similară a președintelui Dodon, demonstrează cinismul politic”, se arată într-o declarație a PSRM.
Potrivit socialiștilor, inițiativa de a reduce numărul deputaților din Parlament este imposibilă fără de a „interzice trecerea deputaților de la o fracțiune la alta”.
„PSRM nu se va înregistra drept participant la acest referendum. Venim cu un apel către cetățenii țării să decidă asupra participării sau neparticipării lor la referendum, în conformitate cu convingerile proprii”, se mai arată în declarația socialiștilor.
Amintim că liderul PD, Vlad Plahotniuc, a propus reducerea numărului deputaților la 61, iar Parlamentul a aprobat desfășurarea unui referendum la această temă pe 24 februarie 2019, în ziua alegerilor parlamentare. Totodată, cetățenii vor fi întrebați dacă sunt de acord cu faptul ca deputații care nu-și fac treaba să fie revocați din funcție.
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
VIDEO // O femeie de la Cahul, reținută după ce a comandat asasinarea fostului soț: A cumpărat substanța cu care urma să fie otrăvit bărbatul și i-a promis 20 000 de euro unui killer, care s-a dovedit a fi un agent sub acoperire