06:17:10 26.04.2024
Stiri

FOTO // Partidul „ȘOR” a deschis cel de-al 100-lea magazin social

Partide/Comunicate 23.11.2018 13:53 Vizualizări1953 Autor: Ziarul National
FOTO // Partidul „ȘOR” a deschis cel de-al 100-lea magazin social


„Proiectul „Magazine Sociale”, susținut de Partidul Politic „ȘOR”, se extinde. Cel de-al 100-lea magazin social a fost deschis astăzi în orașul Hâncești, iar beneficiarii de carduri sociale pot face mai multe economii, grație prețurilor mai mici cu 25% față de restul magazinelor. Cel mai vital produs alimentar – pâinea - poate fi procurată cu doar 2 lei”, anunță formațiunea, prin intermediul unui comunicat de presă.

La evenimentul de deschidere a fost prezent liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, reprezentantul împuternicit în Hâncești, Victor Perțu, dar și zeci de oameni.

„Acum un an, am declarat că vom deschide 100 de magazine sociale „Merișor”. Nimeni nu a crezut atunci în vorbele mele. Iar noi ne-am ținut de cuvânt și iată că astăzi asistăm la marele eveniment de deschidere al celui de-al 100-lea magazin. Pentru noi, pensionarii sunt o categorie importantă de oameni și eu am promis că o să vină timpul când bunicii își vor ajuta nepoții și nu invers”, a declarat Ilan Șor la eveniment.

Totodată, acesta le-a transmis celor prezenți că are o noutate bună pentru ei. „Recent, am identificat posibilitatea unei noi ieftiniri a produselor alimentare în rețeaua de magazine sociale, ceea ce va permite cetățenilor să facă economii și mai mari. Vreau să vă promit că vom lucra și în continuare pentru dvs., pentru că vă iubim”, a dat asigurări liderul Partidului „ȘOR”.

Reprezentantul împuternicit al Partidului „ȘOR” în Hâncești, Victor Perțu, a declarat că aceste magazine sociale sunt foarte importante pentru persoanele cu venituri mici, în special cei din mediul rural.

„Înţeleg foarte bine principalele probleme și dificultăți cu care se confruntă oamenii zi de zi. Uneori, în sate nu există un magazin alimentar normal, iar în cele din oraş preţurile sunt atât de mari şi exagerate, încât mulți pensionari și nevoiaşi nu-și pot permite să cumpere chiar şi produse alimentare de primă necesitate. Acest magazin va permite procurarea produselor și bunurilor de primă necesitate la preţuri accesibile. Adică, oamenilor le va fi mai uşor să supravieţuiască, având venituri modeste”, a adăugat Perțu.

Potrivit Partidului „ȘOR”, rețeaua de magazine sociale are aproximativ 300 de mii de beneficiari, care pot procura mărfuri mai ieftine. Astfel, oamenii ar fi economisit, în trei ani, peste 50 de milioane de lei.

„Proiectul a fost inițiat acum trei ani în orașul Orhei, la inițiativa lui Ilan Șor. În scurt timp însă, la solicitările cetățenilor, proiectul a fost extins pe întreg teritoriul țării. În prezent, funcționează 49 de magazine sociale și 51 de puncte mobile, la care sunt angajate 800 de persoane. Pe lângă proiectul „Magazine Sociale”, la inițiativa primarului Ilan Șor, este implementat și programul „Farmacii Sociale”, care permite procurarea medicamentelor mai ieftine de către oamenii cu venituri reduse”, mai arată sursa citată.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md