10:49:37 26.04.2024
Stiri

Trei matematicieni americani au făcut o descoperire ISTORICĂ. Aceasta este figura geometrică PERFECTĂ

Știri 19.08.2015 19:51 Vizualizări2484 Autor: Ziarul National


Trei matematicieni americani au făcut o descoperire ISTORICĂ. Aceasta este figura geometrică PERFECTĂ descopera.ro

Matematicienii americani au descoperit un nou tip de pentagon neregulat despre care au spus că are o formă „perfectă", deoarece noua figură geometrică rezolvă o problemă complexă din această disciplină de studiu, informează dailymail.co.uk.

Trei matematicieni americani au făcut istorie în matematică, anunţând recent că au descoperit un nou tip de pentagon. Atunci când aceste figuri geometrice sunt aşezate una lângă alta, datorită formei lor speciale, pot să acopere orice suprafaţă fără să se suprapună şi fără să lase spaţii libere în interiorul suprafeţei respective.

Este vorba de un nou tip de „mozaicare pentagonală", potrivit matematicienilor americani, iar noua formă descoperită de ei reprezintă cel de-al 15-lea tip de pentagon neregulat care este capabil de o astfel de performanţă. Precedentul pentagon de acest tip a fost descoperit în urmă cu 30 de ani.

Mozaicarea este procedeul de împărţire a unei suprafeţe plane utilizând una sau mai multe figuri geometrice, numite elemente de mozaicare, fără niciun fel de suprapuneri sau spaţii libere.

În universul ştiinţific, noua descoperire matematică echivalează cu identificarea unei noi particule atomice.

Descoperirea a fost realizată de cercetătorii de la Universitatea Washington cu ajutorul unui program computerizat, scrie descoperă.ro.

Matematicienii americani spun că noul tip de pentagon va avea aplicaţii practice în numeroase domenii de activitate, inclusiv în construcţii, biochimie şi design structural.

În timp ce triunghiurile şi pătratele pot fi dispuse în anumite cazuri pentru a putea să acopere spaţii limitate ca formă şi dimensiuni, savanţii au dovedit deja din punct de vedere matematic că poligoanele complexe cu mai mult de şase laturi nu pot face acest lucru.

Acoperirea completă a unei suprafeţe date cu ajutorul unor pentagoane neregulate s-a dovedit o problemă extrem de dificilă pentru toţi matematicienii din ultimul secol şi foarte puţini dintre ei au reuşit să găsească o rezolvare.

Un matematician german a descoperit cinci pentagoane neregulate care acoperă perfect orice suprafaţă, în 1918, iar o soţie casnică din San Diego a descoperit apoi alte cinci pentagoane de acest tip. Cel mai recent pentagon de acest tip, al 14-lea, a fost descoperit în urmă cu 30 de ani.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md