19:55:26 26.04.2024
Stiri

TOP sfaturi utile: Cum conduci iarna?

Știri 16.11.2018 16:01 Vizualizări2154 Autor: Ziarul National
TOP sfaturi utile: Cum conduci iarna? sursa: autoexpert.ro


În condiții de iarnă, distanța între vehicule și modalitatea de frânare sunt diferite, astfel că stilul de condus al fiecărui șofer trebuie adaptat la condițiile dificile de trafic, vizibilitate și aderență. Așadar, cum conduci iarna? TOP sfaturi utile.

Frânează din timp și păstrează distanța

Iarna, fii atent la drum și păstrează o distanță mai mare între tine și celelalte mașini. Pentru o mai mare siguranță, în condiții de iarnă, experții recomandă să mărești această distanță de 3,5 ori. Pentru a evita pierderea controlului pe drumurile alunecoase, atunci când iei virajele încetinește în linie dreaptă, înainte de viraj. Menține o viteză scăzută și constantă în curbă, pentru a nu pierde controlul mașinii. Nu frâna. Așteaptă până când ieși din viraj pentru a accelera din nou.

Ce să faci pentru a evita derapajele

Pentru a evita derapajul la demarajul pe zăpadă, accelerați progresiv. Pentru a prelua controlul atunci când derapează roțile din față, încetinești ridicând piciorul de pe accelerație. Dacă este necesar, apeși ușor pe frână fără să blochezi roțile. Dacă pierzi controlul roților din spate (dar ai în continuare controlul roților din față), la o mașină cu tracțiune pe față, accelerezi ușor pentru a recăpăta controlul. În cazul mașinilor cu tracțiune pe spate, ridici ușor piciorul de pe accelerație până când simți că roțile din spate și-au recăpătat controlul. Apoi, accelerezi ușor pentru a menține viteza. În niciun caz nu ar trebui să frânezi, acest lucru determină dezechilibrul axei spate.

Nu dezactiva sisteme de siguranță

Sistemele de siguranță activă sunt extrem de utile pe timp de iarnă, astfel că dezactivarea lor, la mașinile la care este tehnic posibil, este total nerecomandată. Sistemul de frânare anti-blocare (ABS) te ajută să oprești mașina în condiții de siguranță, fără riscul de a bloca roțile și a pierde controlul. Sistemul de control al tracțiunii (TCS) te ajută să previi patinarea roților pe suprafețele alunecoase, iar sistemul electronic de control al stabilității (ESC) să reduci la minim patinarea roților.

Alege anvelopele de iarnă potrivite

Prin echiparea cu anvelopele de iarnă potrivite, se reduce distanța de frânare: cu 31 m la anvelopele de iarnă, comparativ cu frânarea cu anvelope de vară, pe zăpadă. Lamelele cu care sunt prevăzute anvelopele de iarnă acționează ca niște „gheare” care se înfig în zăpadă, tracțiunea fiind astfel îmbunătățită. Contrar opiniei generale, anvelopele de iarnă nu se uzează mai repede decât anvelopele de vară. Acest lucru vă permite să montați din timp anvelopele de iarnă, astfel încât să nu fiţi luat prin surprindere de vremea rea.

Planifică-ţi drumul!

Prognoza meteo şi starea drumului te pot ajuta să eviţi situaţiile periculoase şi să reduci durata călătoriei. Rămâi informat şi poţi evita să te afli în situaţia de a frâna brusc pe suprafeţele alunecoase.

Pregăteşte-ţi maşina pentru orice situaţie!

Fii sigur că ai maşina echipată pentru iarnă cu trusa de prim ajutor, lanţuri, roata de rezervă umflată şi haine călduroase. Nu uita să ai la tine triunghiul reflectorizant şi o vestă fluorescentă.

Verifică-ţi maşina!

Rezervorul cu lichid pentru curăţarea geamurilor trebuie să fie plin, bateria încărcată şi uleiul potrivit pentru motorul tău. Asigură-te că instalaţia de dezaburire şi sistemul de încălzire funcţionează.

Verifică presiunea anvelopelor!

Anvelopele pierd presiune la scăderea temperaturii. Verifică presiunea roţilor după primul îngheţ şi apoi lunar, pe toată perioada iernii. Dacă nu eşti sigur, mergi cu maşina la un service autorizat.

Montare şi demontare anvelope

Este important ca montarea, demontarea şi echilibrarea anvelopelor să fie realizate de persoane calificate. Acestea dispun de echipamentele şi tehnicile adecvate pentru realizarea acestor operaţiuni. Care sunt avantajele cauciucurilor de iarnă? Anvelopele de iarnă conţin un amestec de cauciuc cu silica care menţine flexibilitatea anvelopei în timpul iernii. Este important ca atunci când temperaturile scad, anvelopele să rămână flexibile, astfel reducând semnificativ distanţa de frânare şi sporind aderenţa.

Sursa: autoexpert.ro


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md