Google a dedicat ziua de 10 noiembrie primei femei inginer din lume - românca Elisa Leonida Zamfirescu
Google a dedicat ziua de 10 noiembrie primei femei inginer din lume, românca Elisa Leonida Zamfirescu, printr-un doodle ce a rula pe prima pagină a motorului de căutare în 22 de ţări.
Potrivit gigantului american, prin intermediul noului doodle se marchează 131 de ani de la naşterea primei femei din lume care a obţinut diploma de inginer.
Cotidianul Minerva scria, în anul 1912, că "Viitorul femeilor în inginerie este măreţ", notând că "Domnişoara Elisa Leonida a trecut de ultimul examen cu mare succes, obţinând o Diplomă în Inginerie".
Elisa Leonida Zamfirescu s-a născut la Galaţi, pe data de 10 noiembrie 1887. După absolvirea liceului şi obţinerea Bacalaureatului la secţia reală a Liceului "Mihai Viteazul", se înscrie la Şcoala de Poduri şi Şosele din Bucureşti, cunoscută azi la Politehnica, dar este respinsă din cauza faptului că era femeie.
În anul 1909, se înscrie la Academia Tehnică Regală din Berlin, unde unul dintre decani îi spune spune că ar fi mai bine să se concentreze pe ideea "Kirche, kinder and kuche" (Biserică, Copii şi Gătit). Totuşi, românca nu renunţă la visul său şi obţine diploma de absolvire pentru a deveni prima femeie inginer din Europa.
Zamfirescu a supervizat numeroase studii economice care analizau resursele naturale ale României, precum: cărbune, şisturi, gaze naturale, crom, bauxită şi cupru.
Elisa Leonida Zamfirescu era cunoscută pentru acordarea unei atenţii speciale formării personalului şi petrecerii orelor lungi cu tinerii chimişti.
Mama a două fiice, Zamfirescu a predat fizica şi chimia la Şcoala de Fete Pitar Moş, precum şi la Şcoala de Electrică şi Mecanică din Bucureşti, scrie Agerpres.
În anul 1993, moştenirea sa a fost comemorată în capitala României prin numirea unei străzi, în onoarea ei. De asemenea, o stradă cu numele celebrei românce există în Galaţi, oraşul său natal.
Doodle-ul dedicat Elisei Leonida Zamfirescu va rula, sâmbătă, pe prima pagină a Google în 22 de ţări: Argentina, Australia, Austria, Bangladesh, Canada, Chile, China, Cuba, Germania, Grecia, Islanda, India, Moldova, Noua Zeelandă, Peru, Portugalia, România, Serbia, Singapore, Spania, Elveţia şi Uruguay.
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
VIDEO // O femeie de la Cahul, reținută după ce a comandat asasinarea fostului soț: A cumpărat substanța cu care urma să fie otrăvit bărbatul și i-a promis 20 000 de euro unui killer, care s-a dovedit a fi un agent sub acoperire