Declaraţie surprinzătoare a lui Vladimir Putin despre înarmarea Europei
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat că dorinţa Uniunii Europene de a fi independentă şi suverană în ceea ce priveşte apărarea este una naturală, relatează agenţia de ştiri Reuters, citând postul RT.
„Europa este o entitate economică puternică, o uniune economică puternică şi este chiar natural să vrea să fie independentă, autosuficientă şi suverană în ceea ce priveşte apărarea şi securitatea", a declarat Putin.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi că Uniunea Europeană trebuie să înfiinţeze propria armată, pentru a reduce dependenţa de Washington în materie de apărare, denunţând apariţia unor "puteri autoritariste" şi evocând necesitatea apărării Europei de Rusia, China şi chiar Statele Unite, transmite Mediafax.
Ulterior, Donald Trump, liderul de la Casa Albă, a catalogat drept „insultătoare" sugestia lui Macron privind înfiinţarea unei armate europene.
În cele din urmă, Trump și Macron au căzut de acord că Europa trebuie să contribuie mai mult la apărarea sa.
R. Moldova și Ucraina, la PACHET în UE. Chișinăul și Kievul vor începe negocierile de aderare la UE în iunie: „Președinția maghiară a Consiliului UE începe la 1 iulie, așa că este important să luăm deciziile necesare înainte de asta”
Consultări politico-militare între R. Moldova și Polonia, la Chișinău: „În contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, am evidențiat interesul comun pentru restabilirea ordinii internaționale bazate pe principiile Cartei ONU”
RECENSĂMÂNT // Circa 1,4 milioane de persoane din R. Moldova, chestionate timp de o lună: Recenzorii mai au la dispoziție două luni