21:36:03 26.04.2024
Stiri

De ce UE critică R. Moldova? Răspunsul lui Andrian Candu: „La ora actuală, noi nu suntem eligibili pentru a depune o cerere de aderare la UE”

Politică 23.10.2018 10:15 Vizualizări3360 Autor: Ziarul National
De ce UE critică R. Moldova? Răspunsul lui Andrian Candu: „La ora actuală, noi nu suntem eligibili pentru a depune o cerere de aderare la UE”


Președintele Parlamentului de la Chișinău, Andrian Candu, susține că nu instituțiile Uniunii Europene critică guvernarea R. Moldova, ci „în mare parte politicul” de la Bruxelles.

„Cu regret, confruntarea şi lupta politică de la Chişinău a fost exportată la Bruxelles. Acea confruntare care există astăzi la Chişinău între PDM şi opoziţia numită proeuropeană, deşi acum e greu să zic că e proeuropeană după votul eşuat de săptămâna trecută, această confruntare a fost exportată la Bruxelles. La Bruxelles, la ora actuală, există o confruntare între PPE care are majoritate în Parlamentul European, pe de o parte, şi, pe de altă parte, social-democraţii din care facem şi noi parte”, a declarat Andrian Candu întru-un interviu pentru „Adevărul”.

Potrivit spicherului, schimbarea sistemului electoral mixt a fost un angajament şi o promisiune a Partidului Democrat faţă de electorat, dar acesta s-a regăsit și pe agenda altor guvernări, „inclusiv în anul 2013, când noi eram împreună cu PLDM şi PL la guvernare”.

„Atunci, dacă vă aduceţi aminte, în mai sau iunie 2013, chiar a fost schimbat sistemul şi am fost lădaţi atunci pentru schimbarea sistemului. Schimbarea de sistem a fost făcută fără consultări publice, fără expertiză internaţională. Aproape peste noapte s-a schimbat sistemul, deoarece a fost o chestiune promovată de PLDM. Întrebarea mea este: de ce atunci, în 2013, fără dezbateri şi fără expertiză internaţională a fost posibilă şi lăudată schimbarea sistemului electoral, dar după patru ani, când PDM a venit cu aceeaşi schimbare, noi am fost criticaţi. Vă explic de ce, deoarece autor al acestor schimbări este PDM, care este în opoziţie cu PPE. Noi sincer credem că schimbarea sistemului electoral va aduce beneficii, deoarece primul Parlament, care a fost pe circumscripţii uninominale, a fost unul dintre cele mai bune parlamente la nivel de oameni şi decizii luate pentru oameni”, a explicat Andrian Candu.

În același interviu, președintele Parlamentului a declarat că R. Moldova nu va depune cerere de aderare la UE în timpul preşedinţiei României în UE, fiindcă nu este eligibilă.

„Noi trebuie să depunem cererea de aderare la UE atunci când suntem gata. Noi la ora actuală nu suntem eligibili pentru a depune o cerere. Depunerea cererii este o decizie asumată şi când eşti gata. Mergi la facultate să depui documentele la admitere atunci când eşti gata. Când înveţi, când documentele sunt gata”, a explicat oficialul.

Întrebat când va fi gata R. Moldova pentru acest pas, Candu a adăugat că totul depinde de noi, „de cât de buni vom fi în implementarea Acordului de asociere cu UE”.

„Dar, cu regret, am să reformulez, nu depinde doar de noi. Chiar dacă noi vom fi buni în implementarea Acordului de asociere şi în pregătirea ţării de a deveni candidaţi, foarte mult depinde şi de spiritul şi de ceea ce se întâmplă la nivelul UE. Există o anumită schimbare a politicilor UE după Brexit, după criza migranţilor, după criza financiar-bancară. UE nu trece printr-o perioadă cea mai bună la nivel de dispoziţie şi de intenţia de a accepta noi membri, dar asta nu înseamnă că am renunţat şi ne vedm de altă treabă. Noi trebuie să continuăm pe viziunea de integrare europeană, pe implementarea Acordului de asociere şi sunt sigur că, la un moment dat, vom prinde acel moment potrivit când vom fi gata şi când UE va fi într-o formă mai bună şi vom depune cerere la UE”.

Andrian Candu nu crede că R. Moldova poate accede mai rapid în UE prin Unirea cu România, invocând „pericole de securitate”.

„Haideţi să spunem lucrurilor pe nume, chiar dacă eu aş vrea altfel să se întâmple procele politice în R. Moldova şi România. Noi trăim unele realităţi, mi-aş fi dorit să existe o mare apropiere între România şi R. Moldova şi chiar să fie integrate foarte multe sisteme - de la infrastructură, transport, integrarea sistemelor energetice. Sistemul financiar bancar să fie integrat, sistemul educaţional să fie integrat, deja sunt integrări a ceea ce înseamnă serviciile de urgenţă, mă refer la SMURD în cazul de faţă sau la staţiile noastre de pompieri şi salvatori care sunt pe frontieră. Noi ne dorim unele procese de integrare şi ele cu siguranţă se vor desfăşura. Dar Unire, în sensul că mâine două state se unesc, trebuie să înţelegem că există şi pericole de securitate. Ce se întâmplă cu Transnistria, cu Găgăuzia, cu o parte din regiunile de nord ale ţării? Nu ne-am trezit noi cumva cu o Unire doar a Chişinăului şi în rest nu neapărat război, dar confrutnare, separatism. Credeţi că noi suntem atât de siguri şi suntem în siguranţă că unii care ne sunt răuvoitori nu au pus anumite elemente de destabilizare în cazul în care noi mâine luăm o anumită decizie? Cum s-a întâmplat cu Transnistria în 91-92... Cred că trebuie să urmăm cu stricteţe implementarea Acordului de ssociere cu UE, calitativ şi într-un timp cât mai redus să ne facem bine noi lecţiile, să fim noi cei care implementăm cu succes politicile şi legislaţia UE, nu doar la nivel de legi şi veţi vedea că vom avea altă discuţie aici în studiou”, a încheiat Andrian Candu.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md