Rusia, acord strategic cu Egiptul. Putin: Obiective serioase
Preşedintele egiptean, Abdel Fattah al-Sissi, a salutat miercuri o „nouă etapă” în relaţiile cu Rusia, după semnarea unui acord de cooperare strategică cu omologul său rus, Vladimir Putin, în staţiunea balneară Soci de la Marea Neagră, informează AFP.
Acest Acord de parteneriat global şi cooperare strategică, semnat de cei doi lideri în prezenţa unor importante delegaţii ministeriale din cele două ţări, „deschide o nouă etapă a cooperării noastre şi o va duce spre noi orizonturi”, a afirmat Abdel Fattah al-Sisi, potrivit declaraţiilor sale traduse în limba rusă.
Acordul „stabileşte obiective serioase vizând întărirea legăturilor ruso-egiptene în numeroase domenii”, a subliniat la rândul său Vladimir Putin.
Convorbirile între cei doi preşedinţi au fost umbrite de un atac armat soldat cu 17 morţi şi peste 40 de răniţi miercuri într-un colegiu tehnic din Kerci, oraş port în peninsula ucraineană Crimeea anexată de Rusia în martie 2014.
„Este deja clar că acest eveniment este o crimă. Mobilul şi pista acestei tragedii fac obiectul unei investigaţii meticuloase”, a declarat Putin, în debutul intervenţiei sale în faţa presei după convorbirile cu Al-Sissi, cerând celor prezenţi să păstreze un minut de reculegere în memoria victimelor de la colegiul din Kerci.
Cele două ţări au semnat cu mare pompă în decembrie la Cairo un contract privind construcţia primei centrale nucleare egiptene, în nordul ţării.
Relaţiile între Egipt şi Rusia s-au consolidat semnificativ în ultimii ani, în pofida tensiunilor după prăbuşirea unui avion al unei companii aeriene ruseşti (224 de morţi) la puţin timp după decolarea din Egipt, în urma unui atentat revendicat de gruparea jihadistă Statul islamic.
În aprilie 2018, un zbor Moscova-Cairo a marcat reluarea legăturilor aeriene directe între Rusia şi Egipt.
Zborurile charter către staţiunile egiptene de pe litoral, foarte populare înainte în rândul turiştilor ruşi, rămân totuşi suspendate.
„Am evocat problema reluării legăturilor aeriene pe ansamblu (...). Vom încerca să facem în aşa fel ca zborurile charter să fie reluate cât mai curând posibil”, a declarat miercuri Putin.
Sursa: defenseromania.ro
Tehnică militară pe drumurile din R. Moldova și aeronave militare ale SUA în spațiul nostru aerian: Precizările Ministerului Apărării
Regiunea separatistă Transnistria ar urma să fie REINTEGRATĂ înainte de aderarea R. Moldova la UE. Maia Sandu, la Oslo: „Rusia investește mult în dezinformare, nicio altă ţară nu poate să facă față resurselor pe care le investeşte Putin”
Norvegia acordă R. Moldova un ajutor NERAMBURSABIL de 30 de milioane de euro pentru a consolida securitatea energetică a statului nostru