Un tânăr a SUPRAVIEŢUIT pe mare timp de 49 de zile. Cum a reuşit să se hrănescă şi ce a făcut pentru a fi salvat
Un adolescent din Indonezia a supravieţuit 49 de zile pe mare, gătind peştele pe care îl prindea, folosind lemnul din care era construită barca, informează BBC, citat de mediafax.ro.
Aldi Novel Adilang, în vârstă de 18 ani, era la 125 de kilometri depărtare de coasta Indoneziei, în mijlocul lui iulie, când vânturile puternice au rupt sfoara bărcii şi l-au dus în larg. A plutit mii de kilometri, până aproape de Guam, într-un final fiind salvat de un vas care venea din Panama.
Tânărul se afla pe o barcă ce nu avea vâsle sau motor. Avea sarcina de a prinde peşte şi de a instala pe bărci lămpi care sunt făcute special pentru a atrage peştii, conform Jakarta Post. Bărcile respective plutesc până în mijlocul mării şi sunt legate cu o sfoară de mal. În fiecare săptămână, băiatul era aprovizionat cu mâncare, apă şi combustibil de angajatorii săi care se duceau să ia peştele prins.
Pe 14 iulie, vânturile puternice au dus la ruperea sforii. Aldi a rămas fără mâncare şi ca să supravieţuiască gătea peştele pe care îl prindea, folosindu-se de lemnul din care era făcută barca.
„A spus că îi era frică şi că uneori plângea. De fiecare dată când vedea un vas se bucura. Mai mult de 10 nave au trecut pe lângă el şi niciuna nu a oprit”, a declarat un diplomat din Indonezia pentru The Jakarta Post.
„Şeful lui i-a spus soţului meu că a dispărut. Tot ce am putut face a fost să ne rugăm la Dumnezeu”, a spus mama sa agenţiei AFP.
Pe 31 august, Aldi a reuşit să trimită un semnal radio de urgenţă şi a fost salvat de un vas din Panama. A ajuns în Japonia pe 6 septembrie, iar două zile mai târziu a luat un avion către Indonezia.
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională