Învață să te BUCURI de oamenii din jur, cât încă îi mai ai… o poveste care te va pune pe gânduri
Uneori nu putem realiza cât suntem de norocoși, însă ar trebui să ne gândim că există oameni care se agață de orice dram de speranță pentru a supraviețui.
Povestea pe care v-o relatăm trage concluzia că fiecare clipă trebuie trăită cu speranța în suflet!
Două fete împărțeau aceeași casă. Una dintre ele s-a îmbolnăvit grav, a făcut pneumonie. Am uitat să vă spun, povestea se petrece într-o perioadă de demult când nu existau medicamente sau vreun remediu salvator pentru această boală.
Doctorul nu i-a dat mari șanse de supraviețuire, însă colega ei nu a vrut să renunțe la speranța că aceasta își va reveni!
Fata bolnavă stătea lângă o fereastră și vedea un zid cu iederă. Privea zi de zi acel zid, iar pe zi ce trecea se întrista tot mai mult.
Când toamna a venit, a realizat că starea ei nu s-a îmbunătățit, ci din contră. I-a spus prietenei sale că atunci când ultima frunză va cădea, ea va muri. Nu mai făcea altceva decât să numere câte frunze au mai rămas… și suspina încet.
Prietena sa, tot încerca din răsputeri să o încurajeze, dar nimic nu mai putea face loc speranței.
Undeva, la parter, stătea un pictor bătrân și sărac. Fata sănătoasă, fiind și ea pictoriță, îl cheamă într-o zi pe bătrân să-i servească drept model. Astfel, bătrânul a aflat de povestea fetei bolnave…
Zilele treceau… și uite așa a venit și vremea în care o singură frunză se mai ivește vederii fetei. Cele două prietene se uitau temătoare la zid și au rămas surprinse să vadă că nici cel mai acerb vânt nu a reușit să o doboare. Speranța a început să renască…
Când fata sănătoasă merse să îl cheme din nou pe bătrân, îl găsi mort… era ud și plin de vopsea!
Fata sănătoasă merse lângă zid și văzu că oricât de puternic era vântul frunza nu se mișcase, pentru că bătrânul o pictase pe zid!
Astfel, această poveste ne face să conștientizăm că oricât de greu n-ar fi, trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a ține speranța în viață!
Sursa: citateimpresionante.ro
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională