Sergiu Prodan: „Să faci film în R. Moldova este un moft sau o nebunie”

Realitate // „Statul, din păcate, nu poate să se implice în cinematografie, pentru că nu este în stare.”

Spoturile și filmele de scurt metraj, care ilustrează probleme sociale devin tot mai populare în rândurile utilizatorilor de internet. Despre cum au ajuns spoturile sociale să fie apreciate și ce probleme are așa-zisa cinematografie autohtonă, ne spune regizorul Sergiu Prodan, președintele Uniunii Cineaștilor din Republica Moldova.

Domnule Prodan, care este secretul popularității spoturilor sociale, realizate în cadrul Atelierului pe care îl conduceți?

Spoturile sociale reprezintă un fenomen pozitiv atât pentru producători, cât și pentru spectatori. În lipsa cinematografiei naționale, în lipsa filmelor autohtone, care ar aborda probleme, publicul se orientează spre consumul acestor spoturi sociale.

Este un fel de sublimare a necesității de a vedea producție autohtonă. Spoturile mai sunt și o trambulină spre film. Ele tot sunt niște filme foarte scurte pe teme sociale. Noi ar trebui să găsim nișa noastră în cinematografie, să facem ceea ce lipsește publicului de aici, să abordăm temele care îl interesează cu adevărat.

Ce credeți că îl interesează, totuși, pe publicul autohton?

Marea problemă a publicului nostru este reflecția sa în oglindă. Cine suntem noi, ce se întâmplă cu noi și ce ar trebui să facem, de fapt. Este vorba de problema identitară, dar un răspuns clar și cuprinzător la această întrebare nu poate da, deocamdată, nimeni.

Se mai produc și filme străine în R. Moldova despre moldoveni, precum „Nunta în Basarabia”, „Tenis cu moldovenii”, dar în aceste pelicule moldovenii apar așa cum îi văd alții, nu cum am vrea noi înșine să ne vedem. Nimeni n-o să vină să facă un film despre noi, despre problemele noastre din interior. Spectatorul simte această lipsă și tânjește după acest produs. Șaptezeci de mii de vizualizări la un spot în două zile este considerabil pentru țara noastră.

Publicul a sesizat în spotul „cu merele” o frântură de adevăr. Nu este laudă deșartă, este o încercare de a face o glumă, dar în această glumă noi apărem niște oameni cu demnitate, cu felul nostru de a fi. Chiar și omul cu furca este o glumă bună. Așa suntem noi, dar suntem oameni adevărați, integri și asta trebuie să transmitem spectatorului.

Cum pot fi educate valorile prin cinematografie?

Marele rău pe care-l fac politicienii nu este doar acel prăpădit de miliard furat, ci faptul că ne-au ocupat mințile cu politicul și că oamenii nu mai știu unde vor să ajungă. Aderarea la Uniunea Europeană nu poate fi un scop final. Aderarea la UE este un scop oportunist, dacă vom avea oportunitatea bine, și dacă nu? Nu poate un popor să trăiască cu un scop oportunist. În existența acestui popor lipsește un sens, un punct de sprijin comun, ceva care ne-ar uni.

Pentru a avea un sens comun, e nevoie de multă comunicare, de pilde, care pot fi arătate prin cinematografie. Noi nu putem exista fără eroi. Cine sunt eroii noștri astăzi? Hoții? Pentru că ei au reușit, au dat lovitura? Acestea sunt valorile care-s promovate acum? Acesta este un cancer. Ne rămâne să vedem dacă „organismul” care se numește popor va respinge acești eroi sau ei vor reuși să distrugă poporul. Nu există altă cale.

Cum credeți că ar trebui să se implice statul în cinematografie?

Statul, din păcate, nu poate să se implice în cinematografie, pentru că nu este în stare. Are alte probleme mult mai importante, mult mai vitale pe care trebuie să le rezolve. Am obținut adoptarea unei legi în Parlament, care a fost promulgată, care a intrat în vigoare. Deja avem un an de zile de când a fost publicată în „Monitorul Oficial”, dar, din păcate, cred că putem cu același succes adopta o lege cu privire la spațiul cosmic.

Sunt artiști care ar putea să facă filme pe care publicul ar vrea să le vadă, dar nu avem modalitatea prin care filmele să ajungă la spectatori, pentru că nu există mecanismul distribuirii. Un cetățean, ca să vadă un film într-o sală de cinema, trebuie să facă zeci de kilometri până la Chișinău. Astfel, vizionarea unui film în sală este un lux. Pe de-o parte, oamenii nu au unde vedea filme, pe de altă parte, nici nu mai vor să meargă la film, pentru că nu sunt obișnuiți.

Statul trebuie să facă reguli, să stimuleze agentul economic de a investi în acest domeniu. Activitatea cinematografică se pune pe același cântar cu activitatea economică de comercializare a benzinei, de exemplu, aceleași taxe, aceeași TVA. E clar că orice investitor își va căuta un domeniu mai profitabil. Ce trebuie să facă statul? Să dea înlesniri.

În această situație, care este motivația cineaștilor de a face film în R. Moldova?

Astăzi, să faci film în R. Moldova este un moft sau o nebunie, pentru că acest produs practic nu poate fi comercializat. Este un moft de dragul recenziilor în ziar, de dragul părerilor la o bere și, eventual, de dragul unui festival peste hotare. Dar sunt costuri mult prea mari pentru ca să mergi doar pe această filieră. Sau este o nebunie, de care suferă mai mult generația tânără care nu poate trăi fără film. Pentru că să faci film pe banii părinților și ai prietenilor este o nebunie. O nebunie frumoasă, care ne mai dă speranțe de viitor.

Ce opțiuni au cineaștii de la noi?

Nu au multe opțiuni. Ori pleacă în publicitate, unde există un mecanism economic cât de cât pus la punct. Există riscuri, dar e clar mecanismul. Pe când în cinematografie nu există niciun mecanism de circulație a banilor. Nu există un sistem prin care, măcar teoretic, investiția ar putea fi recuperată.

De unde ar trebui să se înceapă schimbările în cinematografia autohtonă?

Este prioritar să se respecte legea. Dau un exemplu de seriozitate a deputaților noștri proeuropeni: la patru luni de la adoptarea legii, un deputat face o interpelare la Ministerul Culturii vizavi de o problemă de cinematografie și face trimitere la legea din 2004, care a fost abrogată. Deci, persoana care a votat noua lege nici măcar nu ține minte ce a votat. Ce poți să mai vrei de la acești deputați, care ard pentru neam și patrie?

Vă mulțumim pentru interviu!