12:26:37 26.04.2024
Stiri

Video // R. Moldova, zonă de TRANZIT pentru drogurile spaniole

Social 04.08.2015 16:45 Vizualizări2184 Autor: Galina Munteanu


O captură de 75 de kilograme de hașiș, în valoare de patru milioane de lei, a fost depistată de poliție. Un grup de persoane, originare din R. Moldova, Spania și Federația Rusă, sunt supectate de trafic internațional de droguri.

Suspecții au organizat o filieră de contrabandă cu hașiș din Spania care era introdus în Republica Moldova prin contrabandă și urma să ajungă în Federația Rusă. Un kilogram de hașiș era vândut cu o mie de euro.

Gruparea a intrat în vizorul angajaților Direcției antidrog a Inspectoratului Național de Investigații (INI) de circa cinci luni, timp în care polițiștii au filat-o.

Bănuiții utilizau diferite mijloace de transport în care erau amenajate ascunzișuri speciale unde erau camuflate substanțele narcotice. Hașișul era transportat din Spania și era destinat pieței din Federația Rusă. Astfel, R. Moldova era folosită drept țară de tranzit.

Pe 1 august curent, au fost reținuți cinci membri ai grupului, cu vârste cuprinse între 25 și, respectiv, 40 de ani, din municipiul Chișinău, orașul Hâncești și Călărași.

Doi dintre aceștia au fost reținuți la ieșirea din punctul de control al frontierei Sculeni, în timp ce se deplasau cu un microbuz de model „Mercedes Vito”, în care se aflau și alte persoane ce erau transportate din Italia, în calitate de pasageri.

În urma perchezițiilor în automobil, polițiștii au depistat în peretele lateral al salonului sub tapițerii 61 de brichete formate din plachete dreptunghiulare de culoare cafenie cu miros specific, pe ele fiind încrustat un logotip sub forma simbolului „euro”, învelite în folie adezivă, cu masa de circa 60 kg.

Totodată, au fost efectuate percheziții și la domiciliul membrilor grupului, unde au fost depistate 52 de brichete de formă cilindrică, 37 de plachete cu forma dreptunghiulară de culoare cafenie cu miros specific asemănătoare cu hașișul cu masa de aproximativ 15 kg.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru circulația ilegală a substanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare. Suspecții sunt reținuți pentru 72 de ore, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă până la 15 de închisoare.

Pe moment, polițiștii întreprind măsuri operative de investigație în comun cu polițiștii din Spania și Federația Rusă, pentru a da de urmele tuturor celor implicați în acest caz.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md