02:46:39 03.05.2024
Stiri

Majoritatea cetățenilor R. Moldova văd VIITORUL copiilor lor PESTE HOTARE: Și ei ar pleca, dacă ar avea posibilitate, preponderent în UE

Social 30.07.2018 15:36 Vizualizări1129 Autor: Ziarul National
Majoritatea cetățenilor R. Moldova văd VIITORUL copiilor lor PESTE HOTARE: Și ei ar pleca, dacă ar avea posibilitate, preponderent în UE
Poză simbol


Nicio treime dintre cetățenii R. Moldova nu văd viitorul copiilor lor în această republică. Datele unui sondaj realizat de „CBS-AXA”, la comanda IDIS „Viitorul”, arată 61,4% dintre respondenți vor ca odraslele lor să se realizeze peste hotare și doar 27,8% - acasă, în R. Moldova.



Potrivit aceleiași cercetări, și părinții ar pleca peste hotare, dacă ar avea posibilitatea - 47,8% în UE și doar 19,7% în Uniunea Euroasiatică.



Cetățenii R. Moldova cred că, pentru a readuce acasă conaționalii plecați peste hotare, statul ar trebui să ridice salariile și nivelul de trai - 71,1%, să deschidă noi locuri de muncă - 69,3%, să ridice economia - 62,9% etc.



De altfel, plecarea în masă a moldovenilor peste hotare se află în topul problemelor cu care se confruntă indicate de respondenții aceluiași sondaj: 61,8% - salariile și pensiile mici, 49,1% - prețurile mari, 33,2% - sărăcia, 32,7% - viitorul copiilor, 26% - corupția, 20,5% - emigrarea etc.



Intervievații sondajului cred că salariul ar fi una dintre motivațile pentru ca cetățenii să nu plece peste hotare, 39,2% arătând că ar fi suficiente retribuții de 5 - 10 mii de lei pe lună, 31,1% - salarii de 10 000 și 15 000 de lei, 12,7% - între 15 mii și 20 de mii de lei, iar 6,9% cred că sunt suficiente și între trei și cinci mii de lei pe lună pentru ca moldovenii să rămână acasă.



Mai mult de o treime din intervievați, 36%, sunt nemulțumiți de viața pe care o trăiesc acum, alți 22,6% nu sunt deloc mulțumiți, iar 25,8% - nici mulțumiți, nici nemulțumiți. Totodată, 42,2% consideră că cetățenii din R. Moldova trăiesc astăzi mai rău ca acum cinci ani, iar alte 13% - mult mai rău.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1 042 de persoane în perioada 29 iunie - 9 iulie curent, având o marjă de eroare de 2,8%.


Stiri relevante
02.05.2024 09:29 568 Joia Mare: Tradiții

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
29.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Avatarul Partidului Șor

26.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ion Chicu în fața is...

22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md