Avertismentul APOCALIPTIC al oamenilor de ştiinţă: Extincţia are loc de 1.000 de ori mai rapid decât ar trebui
Descoperirile recente arată că rata extincţiei este de 1.000 de ori mai mare decât era în trecut. Acestea sunt accentuate de disparţia mediilor de trai a unor specii, de vânătoare, de schimbările climatice şi de boli.
Mai mult, amfibienii dispar de 45.000 de ori mai repede decât o făceau în trecut.
Când cunoscutul rinocer alb, Sudan, a fost omorât de cei care aveau grijă de el la începutul anului acesta, evenimentul a confirmat extincţia uneia dintre cele mai simbolice subspecii din lume. În ciuda eforturilor organizaţiilor din toată lumea de a menţine specia şi de a o proteja, dispariţia pare inevitabilă, potrivit Quartz.
În primul rând, acest fenomen ar trebui oprit sau amânat deoarece există argumente practice cu privire la pierderea biodiversităţii. Mai multe specii ajută ecosistemul să reziste în faţa schimbărilor. În schimb, ecosistemele menţin sănătatea relativă a planetei şi furnizează servicii esenţiale bunăstării umane. Pădurile şi mlaştinile previn agenţii poluanţi să intre în rezervele de apă, în timp ce copacii ajută şi la protecţia terenurilor în faţa furtunelor.
În plus, studiile arată că în zonele urbane în care vegetaţia este redusă, frecvenţa bolilor mentale este mai mare. O pierdere constantă a biodiversităţii, va lăsa omenirea fără aceste servicii.
În această lumină, distrugerea mediului prin extracţia de resurse şi prin schimbările vaste pe care le-au efectuat oamenii asupra naturii va livra o factură mare omenirii în timp.
Lumea nu a mai resimţit aceste afecţiuni în acelaşi timp şi este un risc major să ne asumăm că putem distruge planeta şi să menţinem în viaţă toţi cei șapte miliarde de oameni care trăiesc pe ea, scrie publicaţia americană.
Studiile realizate asupra speciilor vulnerabile arată că, printr-o analiză atentă a caracteristicilor, putem prezice cât de mare este şansa ca o specie să dispară sau nu.
Animalele de dimensiune mare, spre exemplu, sunt mai predispuse la dispariţie – acest lucru fiind valabil şi pentru speciile de la capătul superior al lanţului trofic.
Contraargumentele spun că nu ar trebui să ne fie frică de dispariţii pentru că face parte din „procesul natural”.
Sursa: businessmagazin.ro
INTERVIU // Recean, despre cei care vor să DESTABILIZEZE R. Moldova: „Nu e vorba de partide politice, ci parte a unei grupări criminale organizate pe care mizează Rusia pentru a destabiliza R. Moldova și a ne opri din drumul nostru european”
Cea mai „dificilă reformă”, dar și cea mai „importantă” în parcursul european al R. Moldova este cea a justiției. Dorin Recean: „Întâmpinăm rezistență, dar nu vom ceda și vom merge până la capăt”
ÎPS Petru, Mitropolitul Basarabiei,mesaj de Ziua Europei: „Să nu uităm niciodată sprijinul pe care Comunitatea Europeană îl acordă R. Moldova, datorită eforturilor României, inclusiv ale Bisericii Ortodoxe Române”