Propunere revoluţionară a UE privind importurile de maşini străine
Uniunea Europeană ia în calcul să taie la zero taxele la importurile de maşini străine şi e pregătită să discute această propunere cu toţi marii producători de autoturisme.
Potrivit unor surse diplomatice citate de Financial Times, liderii europeni s-ar putea pune de acord pentru a tăia taxele vamale pe care le impune acum maşinilor pe care statele membre le cumpără din afara Uniunii.
O astfel de înţelegere ar putea fi negociată cu ţări precum Statele Unite, Coreea de Sud şi Japonia. Scopul este evitarea unui război comercial pe acest domeniu cu Statele Unite, mai ales că ideea apare cu puţin timp înainte de vizita pe care preşedintele Comisiei Europene o va face luna aceasta la Washington pentru a se întâlni cu Donald Trump.
Şi, este evident, legată de intenţia preşedintelui american de a suprataxa importurile de autoturisme europene. O situaţie în care Germania, cel mai mare exportator european peste ocean în acest domeniu, ar fi puternic lovită.
În limbajul comercial mondial, o înţelegere de tăiere a taxelor vamale la anumite produse sau bunuri se numeşe acord plurilateral. Dar, dacă această idee se pune în practică, arată de fapt un prim pas făcut spre un acord comercial de liber schimb. Începe cu o anumită gamă de produse şi se continuă, de fapt, pe aceeaşi linie. După maşini, ar putea urma şi alte categorii de bunuri şi produse exceptate de la taxele vamale. Până când aceste bariere tarifare sunt eliminate total.
Primii care au avansat ideea taxelor zero la importurile de autoturisme de ambele părţi au fost constructorii germani, în frunte cu Daimler şi Volkswagen. Acum, se pare că ideea e îmbrăţişată şi de Bruxelles.
Sursa: digi24.ro
Casă cu două etaje, construită pe un bloc de locuit din Chișinău: Autoritățile capitalei oferă detalii despre dezmăț
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională