STUDIU // Sandviciurile distrug mediul
Te-ai gândit vreodată că atunci când mănânci sandviciuri distrugi natura? Cel mai probabil nu, dar cercetătorii britanici spun că ar trebui să fim mai atenţi la acest tip de preparate.
Cercetători de la Universitatea din Manchester au anunţat că au calculat pentru prima dată în istorie amprenta de carbon a sandviciurilor, atât a celor făcute în casă, cât şi a celor pe care le cumpărăm preambalate.
Rezultatele ar trebui să îi pună pe gânduri pe cei care preferă ca printre ingredientele sandviciului lor să fie multă carne. Preparatele care au în compoziţie carne de porc - şuncă, bacon, cârnaţi -, dar şi brânzeturi sau creveţi au cea mai mare amprentă de carbon. Cele mai periculoase pentru mediu sunt cele care conţin ouă, bacon şi cârnaţi. Amprenta lor este similară cu a unei maşini care este condusă 19 km.
Studiul a luat în calcul impactul asupra mediului a ingredientelor, a procesării, transportului, ambalării lor, dar şi depozitarea la rece până în momentul consumului.
Cercetătorii recomandă consumul de sandviciuri făcute în casă şi reducerea cantităţii de brânză şi de ingrediente din carne.
Sursa: gustarte.ro
Politicienilor să le fie interzisă simularea credinței
„Vorbiţi despre referendum!": Mesajul preşedintei Maia Sandu pentru cetățenii din diasporă care au revenit acasă de Paşte
Comandamentul SUA în Europa și Africa, exercițiu cu militarii din R. Moldova: Salturi cu parașuta şi trageri de luptă din armamentul de infanterie