Propunerea din centrul Chișinăului: Funcția de președinte al R. Moldova să fie LICHIDATĂ! Primarul de Sadova: „Cum să nu-ți dorești Unirea?”
Mii de cetățeni ai R. Moldova s-au adunat astăzi, în centrul Chișinăului, pentru a cere Unirea cu România după modelul german - prin votul parlamentelor de la Chișinău și București.
Oamenii au purtat drapele tricolore și au scandat „Unire!”, „Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească / Moldova, Ardealul și Țara Românească”, „România n-a avut graniță la Prut!” etc.
Scriitorul Nicolae Dabija, care a vorbit în fața mulțimii, a amintit că președintele Igor Dodon încearcă să bage zâzanie între locuitorii R. Moldova, „aducându-ne în pragul unui război civil”. Acesta a propus lichidarea funcției de președinte al R. Moldova și preluarea obligațiunilor acestuia de către Parlament și Guvern. „Da! Bravo!”, i-a răspuns „marea de oameni” din centrul Chișinăului.
Vladimir Slusarenco, primarul de Sadova, Călărași, localitatea de baștină a președintelui Igor Dodon, a fost primit cu urale de către participanții la Marea Adunare Centenară: „Bravo, bravo!”. Potrivit lui Slusarenco, peste 600 de locuitori ai Sadovei își doresc Unirea: „Grădinița satului a fost reparată din banii guvernului român. Cum să nu-ți dorești Unirea? Pentru România Mare, puternică și Unită!”.
Participanții la Marea Adunare Centenară au scandat și „Jos Dodon!”, după ce Anatol Caraman, președintele Asociației veteranilor războiului de la Nistru „Tiras-Tighina”, a amintit că președintele Igor Dodon a mers la Tiraspol și „a depus flori la monumentul bandiților care ne-au atacat”: „Dodon nu a lovit în Traian Băsescu, atunci când l-a lipsit de cătățenia R. Moldova, ci în noi, poporul românesc”.
Vedeți ce s-a întâmplat astăzi la Marea Adunare Centenară din centrul Chișinăului AICI.
R. Moldova, inclusă în Declarația comună privind consolidarea parteneriatului strategic între România și Republica Coreea: Seulul recunoaște „sprijinul puternic” al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova
„Pobeda” și Kremlinul nu-l vor ajuta pe Șor să scape de PUȘCĂRIE. Recean: „Șor conduce o grupare criminală finanțată din banii Kremlinului și am încrederea că va fi tras la răspundere de către instituțiile din R. Moldova”
LEGE // Denumirile geografice de pe teritoriul R. Moldova, scrise în limba română: Cum vor fi anunțate localitățile în care trăiesc minorități naționale