Gheorghe Erizanu: Numele tău. 50 de ani
Cu 50 de ani în urmă, în 1968, la Editura Cartea moldovenească, apărea – într-un tiraj de 15 000 exemplare (vândut în nici trei luni), într-un format mic, 152 de pagini, text cu 8 puncte, din corpul pragmatica, broșat, cu o copertă neagră, fără nicio imagine – volumul de poeme, întitulat simplu: Numele tău. Grigore Vieru avea 33 de ani.
Prefața o semna Ion Druță. Cu un titlu franc și programatic pentru un poet tânăr: Creația poetului.
Volumul avea trei cicluri: Cântece pentru mama, Cântece pentru pământ, Cântece de iubire. Care începeau cu un motto de 2 versuri populare și un desen de Andrei Hmelnițchi.
Pentru prima dată, într-o carte din RSSM, apărea în titlul poemului numele Brâncușisau Tudor Arghezi. Poemul Lucian Blaga apare fără titlu. Dar cu numele lui Blaga în text. Cu dedicații lui Marin Sorescu, Nicolae Labiș.
Poemul Densitatea culorilor era o șopârlă. Era cântat alt drapel decât cel al URSS-ului. Ulterior, după anii 90, poemul a intrat în antologiile lui Grigore Vieru cu titlul Trei culori.
Cu poemul Ocheanul, care apropia imaginile de peste Prut. Și Casa mea:
„Casă văduvă și tristă
De pe margine de Prut.”
Cu 50 de ani în urmă apărea cartea care a schimbat complet poezia română din Chișinău. A fost poezia de până la Numele tău. Și de după.
Sursa: erizanu.cartier.md
VIDEO, FOTO // A.S.I.C.S. a dotat gimnaziul din Obreja Veche cu un laborator digital PERFORMANT, în cadrul Programului „Granturi pentru dezvoltare europeană a satelor”: „Instituția noastră putea doar să viseze la așa ceva”
Depozitele de gaze subterane din Ucraina, unde se află şi stocuri europene, inclusiv ale R. Moldova, ATACATE de ruşi. Kievul cere protejarea instalaţiilor
Viceprim-ministra Gherasimov speră ca R. Moldova să deschidă primele capitole de negocieri cu UE la începutul anului 2025: „Situația din regiune ne determină să accelerăm procesele, pentru a fi pregătiți cât mai curând să aderăm la UE”