Spectacol dedicat lui Mihai Eminescu, la Chișinău
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău în colaborare cu Teatrul Poetic „Alexei Mateevici" din Chişinău organizează, cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, spectacolul muzical-poetic „Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată”, dedicat poetului naţional Mihai Eminescu, transmite Romanian Global News.
Evenimentul va avea loc pe data de 14 ianuarie 2018, ora 18.00, la Teatrul Poetic „Alexei Mateevici" din Chişinău şi va marca debutul seriei de evenimente organizate de ICR Chişinău cu prilejul Zilei Culturii Naţionale în Republica Moldova.
În cadrul spectacolului, actorul Nicolae Jelescu va interpreta câteva dintre cele mai importante şi cunoscute creaţii eminesciene: poemul Andrei Mureşan, Odă în metru antic, Scrisoarea I, Scrisoarea III, sonetele ş.a. Momentele poetice vor fi însoţite de momente muzicale susţinute de cantautorul Viorel Burlacu (chitară), care va interpreta cântece pe versuri eminesciene.
Spectacolul va inaugura suita de evenimente organizate de ICR Chişinău pentru a marca Ziua Culturii Naţionale pe teritoriul Republicii Moldova.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Rectorul Universității din București, Marian Preda, Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova: „Este un titlu academic care mă onorează, dar mă și obligă”
DECIS // Votul prin corespondență, pilotat la scrutinul din toamna anului 2024, pentru cetățenii R. Moldova aflați în SUA și Canada: Opoziția va contesta inițiativa la Curtea Constituțională
VIDEO // O femeie de la Cahul, reținută după ce a comandat asasinarea fostului soț: A cumpărat substanța cu care urma să fie otrăvit bărbatul și i-a promis 20 000 de euro unui killer, care s-a dovedit a fi un agent sub acoperire