FOTO // De la vlădică până la opinică, în centrul Chișinăului pentru CINSTIREA lui Ștefan cel Mare și Sfânt
Mii de flori au fost depuse astăzi la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul capitalei cu prilejul celor 511 ani de la moartea sa.
Președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, dar și deputați, miniștri și alți oficiali au depus flori dimineață la statuia lui Ștefan cel Mare și Sfânt sub ritmurile muzicii de fanfară.
Tot astăzi s-a desfășurat o slujbă de rugăciune pentru cinstirea marelui nostru voievod. Mai mulți preoți ai Mitropoliei Basarabiei au interpretat imnul României și cântecul „Când avea să moară Ștefan”.
„Ștefan cel Mare rămâne un model pentru toți conducătorii indiferent de ce nivel sunt. Fie că este vorba de șef de stat, de raion sau primar al unui sat. De la el trebuie să învețe să apere țara și să promoveze credința la postul în care se află”, menționează Preasfinţitul Părinte Antonie de Orhei.
După slujbă, și părinții au depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare. Acestora li s-au alăturat și membrii Partidului Liberal, în frunte cu Mihai Ghimpu.
La manifestare a participat și Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău. „În vremuri mult mai grele, Ștefan cel Mare a știut să adune în jurul lui pe toți cei care aveau capacitatea și forța să reziste, să dea bătălii, să învingă și să făurească viață ”, remarcă directorul ICR Chișinău, Valeriu Matei.
Mai multe ansambluri folclorice de peste Prut au asistat la slujbă și au depus flori. După care vor evolua pe parcursul Festivalului „Ștefan cel Mare și Sfânt” cu cântece și jocuri folclorice.
„Suntem din Prahova, Ploiești, un ansamblu de cântece și dansuri populare și am venit să participăm la evenimentul organizat aici. Este o zi foarte importantă. Toți ne mândrim că suntem români, datorită acestei personalități”, constată Cristi Colezea, coregraful Ansamblului „Perinița” din Prahova.
Amintim că deschiderea oficială a Festivalului „Ştefan cel Mare şi Sfânt” va avea loc astăzi, la ora 18.00, în Gradina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, unde va avea loc un spectacol de excepție cu ansambluri folclorice din țară și de peste hotare.
METEO // Cum vă fi vremea de Paşte în R. Moldova
VIDEO // ,,PROIMOBIL", analiză minuțioasă privind perspectiva PREȚURILOR pe piața imobiliară până la finele anului. Când e cea mai bună perioadă pentru procurarea unei locuințe la un preț bun
Constantin Olariu, despre exodul clericilor de la Mitropolia Moldovei: S-au săturat de abuzurile rusești și revin la biserica neamului