FOTO // Păpușa umană care a șocat întreaga lume
Rodrigo Alves, supranumit și păpușa umană Ken, din cauza numeroaselor operații estetice pe care le-a suferit, pentru a arăta ca celebrul personaj din desene animate, a șocat întreaga lume cu cea mai recentă apariție a sa.
Acesta şi-a făcut o altă intervenție, mai exact un peeling chimic, care are rolul de a îndepărta pielea învechită de pe față. Rodrigo Alves a ieșit pe stradă, la Marbella, cu tenul extrem de roșu, părând că fața i-a luat foc.
„A fost destul de dureroasă procedura și fața mea este foarte roșie acum. Simt că mă arde! Aici, în Marbella, este foarte însorit și nu pot ieși în următoarele zile decât dacă am pe față foarte multă cremă de protecție împotriva soarelui!”, a declarat Rodrigo Alves.
Sursa: stirinebune.gsp.ro
R. Moldova, inclusă în Declarația comună privind consolidarea parteneriatului strategic între România și Republica Coreea: Seulul recunoaște „sprijinul puternic” al României pentru integrarea europeană a Republicii Moldova
LEGE // Denumirile geografice de pe teritoriul R. Moldova, scrise în limba română: Cum vor fi anunțate localitățile în care trăiesc minorități naționale
Nicolae Ciucă, în cadrul întrevederii cu ministra Justiției de la Chișinău: „Puteți conta pe sprijinul României în implementarea reformelor asumate în justiție și în lupta împotriva corupției”